CCCEC este folosit pentru rafuiala politica, considera deputatii din opozitie

Parlamentul a adoptat, vineri, in prima lectura, modificari la Codul cu privire la contraventiile administrative. Acestea presupun aplicarea unor amenzi pentru tainuirea sau prezentarea incompleta ori eronata a informatiilor privind operatiunile financiare limitate sau suspecte.

Documentul prevede atribuirea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei (CCCEC) a dreptului de a lua decizii privind sistarea executarii operatiunilor financiare limitate sau suspecte.

Potrivit documentului, savarsirea unor astfel de actiuni "atrage dupa sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu functii de raspundere, in marime de la o suta la trei sute de unitati conventionale". In acelasi timp, daca actiunile respective sunt savarsite “in scopul obtinerii de profit – atrag dupa sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu functii de raspundere in marime de la o mie la trei mii de unitati conventionale".

Fractiunile de opozitie au cerut respingerea acestui proiect de lege.

In context, vicepresedintele Parlamentului, Iurie Rosca, a declarat ca "prin astfel de initiative si largiri de atributii, puterea actuala submineaza deopotriva, atat Procuratura din RM, cat si instantele de judecata", iar CCCEC devine "sinonimul represiunilor de ordin economic si financiar in R.Moldova".

Deputatul din partea Aliantei "Moldova Noastra",Valeriu Cosarciuc, a opinat ca acest proiect de lege va prejudicia nu numai imaginea tarii, dar si angajamentele asumate fata de Consiliul Europei. Potrivit lui Cosarciuc, "CCCEC este folosit in RM pentru rafuiala politica", drept exemplu servind cazul lui Victor Turcanu, presedintele "Victoriabank".

In replica, deputatul comunist, Iurie Stoicov, a declarat ca majorarea veniturilor la buget se datoreaza, in mare masura, organelor de drept, astfel ca in activitatea Centrului sunt si lucruri pozitive. Stoicov a mai informat despre crearea unei comisii alcatuita din membri ai tuturor fractiunilor parlamentare, care se va ocupa de controlul activitatii CCCEC.

Proiectul de lege a fost adoptat in prima lectura cu votul majoritatii parlamentare. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.