Fiica Iuliei Timoşenko, Evghenia Carr, va ţine un discurs şi va cere eliberarea mamei sale, în Senatul Statelor Unite, în cadrul unei campanii internaţionale.
“Voi rosti un discurs, în cadrul subcomisiei pentru Afaceri Europene din Senatul SUA”, a declarat fiica fostului premier ucrainean.
Reţinută în august 2011, Iulia Timoşenko a fost condamnată mai târziu la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.
“Vom povesti întregii lumi cum liderii Ucrainei îi aduc în justiţie pe adversarii politici”, adaugă Evghenia Carr, care deja a rostit discursuri în cadrul aceleiaşi campanii la Berlin, Copenhaga, Paris şi Strasbourg.
Primele rezultate ale acestei campanii sunt că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat la Strasbourg o rezoluţie prin care cere renunţarea la acuzaţiile împotriva foştilor membri ai Guvernului ucrainean, printre care şi fostul premier Iulia Timoşenko.
APCE i-a cerut preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici să “examineze posibilitatea ca aceştia să fie eliberaţi şi să li se permită să participe la viitoarele alegeri legislative”, potrivit unui comunicat al acestei organizaţii.
Ucraina este unul dintre cei 47 de membri ai aceste organizaţii paneuropene, al cărei rol principal este apărarea drepturilor omului şi a democraţiei şi care îşi are sediul la Strasbourg, potrivit mediafax.ro.
APCE, care reuneşte 318 parlamentari din aceste 47 de ţări, s-a declarat “îngrijorată de degradarea stării de sănătate a doamnei Timoşenko şi le-a cerut autorităţilor să permită tratarea ei de către medici independenţi”, transmite Mediafax.
Membrii săi au considerat câmpul de aplicare a articolelor din Codul Penal ucrainean utilizat pentru demararea urmăririi “mult prea extins” şi că aceste articole permit “o penalizare post-factum a unor decizii politice normale, ceea ce contravine principiului statului de drept şi este inacceptabil”.