Cauza creşterii preţului la gaze

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — În cazul în care preţul la petrol, pe scara mondială, va avea şi în continuare tendinţa de majorare, pentru Moldova, ar putea să aibă consecinţe nu tocmai bune.

Dacă în semestrul trei al acestui an, preţul la gazul natural s-a stabilit la valoarea de 361,17 dolari pentru o mie de metri cubi, atunci preţul petrolului ar putea provoca o creştere şi mai semnificativă pentru următoarea perioadă, acesta ajungând şi până la 395, 24 dolari pentru 1000 de metri cubi.

„Gazprom” este cel care stabileşte valoarea noilor preţuri, acestea la rândul lor, sunt calculate pe baza unor formule care sunt stipulate în contractul încheiat cu Republica Moldova şi care expiră la sfârşitul anului 2011.

Aceste majorări regulate, au ca scop să aducă nivelul preţurilor la gazele naturale din statele CSI la nivelul celor internaţionale.

Potrivit unei companii americane de consultanţă care a analizat preţul la gazele ruseşti pentru ţara noastră, Republica Moldova s-a bucurat de un coeficient de 0,75 la formula preţului de piaţă în 2008, de 0,8 în 2009 şi 0,9 în 2010. În 2011, Moldova a ajuns să plătească preţul integral de piaţă pentru gazele ruseşti.

În următorul contract pe care ţara noastră urmează să-l încheie pentru alţi 5 ani, se speră la obţinerea unor condiţii mai favorabile în procesul de achiziţie şi de tranzitare a gazelor.

În 2010 pe teritoriul Moldovei spre ţările din Balcani, a trecut cam cu 5 la sută mai puţin gaz, comparativ cu situaţia din anul 2009.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.