Anul aceasta a fost inregistrat un număr record de contestatii la bacalaureat. În total 22 de mii, sau peste 70 la sută din numărul absolvenţilor au cerut reevaluarea lucărilor. Testele au fost verificate din nou, de o comisie naţionalăde profil, iar Ministerul Invatamantului urmeaza sa anunte azi rezultatele. Responsabili de la Ministerul Educaţiei au comunicat că unii liceeni au depus contestaţii la toate examenele de BAC.

Un grup de foşti deportaţi sau rude ale acestora au marcat astăzi la Chişinău 60 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Se estimează că peste 35 de mii de oameni au fost ridicaţi şi trimişi în exil în noaptea dinspre 6 spre 7 iulie 1949. Victimele deportărilor sau urmaşii celor deportaţi cer, într-o propunere legislativă alcătuită cu ajutorul Comitetul Helsinki din Moldova, să li se plătească despăgubiri.

Luni, zeci de persoane au comemorat, în cadrul unui miting, victimele represiunilor şi deportărilor staliniste din 6 iulie 1949. Mai mulţi membri ai Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova, dar şi oameni politici au depus flori, mai întâi, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei, apoi s-au deplasat, într-un marş de protest, spre scuarul Gării feroviare. Acolo, au păstrat un moment de reculegere în memoria celor care nu s-au mai întors acasă, după care au condamnat actuala politică a guvernanţilor, care nu întreprind nimic pentru a ameliora situaţia victimelor.