Am urmărit cu profund dezgust „metamorfoza” preşedintelui CCA, Gheorghe Gorincioi. Pe această temă a scris, ca întotdeauna, foarte bine, colegul nostru Constantin Cheianu în numărul de vineri al TIMPULUI. Schimbarea domniilor – bucuria nebunilor, spuneau românii medievali. Astăzi nu-i chiar aşa! Astăzi, schimbarea domniilor (alternanţa la putere, cum se spune în limbaj modern) nu este bucuria (numai a) bunilor şi nebunilor, ci şi a scursurilor de tot felul, care se reciclează ideologic peste noapte şi se lipesc băloase de noua Putere…

Populaţia băştinaşă a Transnistriei în hotarele istorice cuprinse între Nistru şi Bugul Oriental a fost neîntrerupt, pe parcursul secolelor, majoritar românească. Acest lucru l-au demonstrat o serie de călători, geografi şi prelaţi, cum ar fi Gian Lorenzo DAnania, Giovani Botero, Nicolo Barsi, care au depus în cărţi publicate mărturii asupra caracterului etnic românesc al acestui teritoriu.

Prutul este un râu care trebuie să ne unească, nu să ne separe. De-a lungul secolelor legătura dintre cele două maluri ale lui a fost asigurată de podurile stabile sau plutitoare aşezate la trecătorile cunoscute sub numele generic de vaduri. Dintre cele 22 de poduri peste râul Prut, care până în 1944 legau Basarabia de restul României, nu au fost distruse doar două, feroviare, şi anume cele de la Cantemir – Fălciu şi Ungheni – Holboca (spre Nicolina). Alte 5 poduri, toate rutiere, au fost refăcute în timpul ocupaţiei sovietice. Este vorba de podurile Giurgiuleşti – Galaţi, reconstruit în 1949, Leuşeni – Albiţa, reconstruit în 1956 şi renovat în 1978, Cahul – Oancea, reconstruit în 1963, Sculeni – Sculeni, reconstruit în 1966, şi coronamentul barajului Costeşti – Stânca, construit în 1978. Podul de la Lipcani – Rădăuţi Prut a fost reconstruit în 2005, dar nu este funcţional.