Nu mă simt confortabil într-o uniune umflată în mod arbitrar la maximum cu ajutorul a numeroşi veleitari, grafomani şi plagiatori, este declarația scriitorului Aureliu Busuioc. Omul de creație a fost membru al Ununii Scriitorilor din anul 1954. La 28 octombrie 2010 a mărturisit că se retrage din această funcție, exclamând că ar avea motive majore pentru că a făcut acest gest neașteptat.

Corupţia în societatea moldovenească este văzută ca o realitate considerabil mai gravă decât anul trecut, astfel încât R. Moldova şi se regăseşte pe o poziţie mult mai proastă în clasamentul întocmit după Indicele de Percepţie a Corupţiei. Motive, explicaţi, soluţii pentru această situaţie? – pe parcursul convorbirii noastre din această dimineaţă cu dna Lilia Carasciuc, directorul executiv al organizaţiei Transparency Internaţional Moldova.

La moment, sînt ridicate şi acoperite 400 de case. Conform graficului stabilit de către ministerul de resort cu firmele de construcţii, primele 15 case vor fi date în folosinţă la data de 5 noiembrie, următoarele 24 de case la 10 noiembrie, 82 de case – pe 15 noiembrie, 91 de case – pe 20 noiembrie, 329 de case – pe 25 noiembrie, 116 case – pe 30 noiembrie. Încă 49 de case vor fi finisate pînă la 5 decembrie.