INTERVIU: Arcadie Suceveanu. 13 voturi cu ghinion? (AUDIO) Deşi a acumulat cu 13 voturi mai mult decât contracandidatul său, totuşi nu a devenit peşedinte. Alegerile nu au fost validate fiind invocate încălcări de procedura. Despre găşti, promisiuni şi inconvenienţe am vorbit cu Arcadie Suceveanu.
Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” a sărbătorit 70 de ani de la fondare Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, pe lîngă faptul că este una din cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din Moldova, este şi cea mai mare instituţie de învăţămînt pedagogic din republică, cu un puternic potenţial profesoral-didactic, cu un larg profil de pregătire a profesorilor şcolari, cu tradiţii remarcabile în procesul de instruire, de formare şi de educare a studenţilor, a declarat Mihai Ghimpu.
Poziție înrăutățită în sfera drepturilor copiilor Date recente confirmă faptul că în țară rămîn neşcolarizaţi 130 de elevi. Printre cauzele neşcolarizării prevalează refuzul părinţilor şi al elevilor, plecarea copiilor împreună cu părinţii peste hotare, starea materială precară a familiilor.
UIMITOR! Regrete, acuzaţii, dosare, bârfe şi încălcări în lumea scriitorilor din RM (AUDIO) „Matei a făcut contract cu Uniunea şi Uniune îi este datoare. Nu îmi este dator nimeni cu nimic. Eu mulţumesc celora care au colaborat, dar vă rog să mai găsiţi pe viitor alţi proşti care se străduie să facă lucruri pentru Uniune, pentru că unii fac fapte, alţii răspândesc bârfe” a spus Matei.
INTERVIU Mihai Cimpoi: Uniunea de astăzi nu are nimic cu vechea Uniune a Scriitorilor (AUDIO) Rugat să răspundă la câteva întrebări, d Mihai Cimpoi a fost foarte deschis la propunere, însă a ramas laconic în răspunsuri
Ghimpu eliberează judecători din funcție Chișinău (Moldova.ORG) — Președintele interimar, Mihai Ghimpu a eliberat din funcție doi judecători din cadrul Judecătoriei Făleşti. Decretul privind eliberarea funcționarilor de stat a fost semnat la 29 octombrie 2010. Cauza scoaterii din funcție este atingerea plafonului de vîrstă.
INTERVIU Mircea Ciobanu: situaţia lui Mihai Cimpoi e asemănătoare celei lui Mao Zedong reales timp de decenii Mircea Ciobanu, membrul Uniunii Scriitorilor din Moldova a numit actuala Uniune o Tansnistrie spirituală, care nu se deosebeşte de cea de pe vremuri. El a chemat conducerea la o sfârşire a separatismului literar basarabean, iar dacă totul ramâne pe vechi, este cazul să se retragă.
Pasta de dinţi accelerarează răspândirea superbacteriilor! Unele substanţe chimice antibacteriene frecvent adăugate în pasta de dinţi pot reprezenta o ameninţare la adresa sănătăţii. Buna igienă dentară este importantă nu doar pentru dinţi, dar şi pentru..inimă!
Wim Wenders doreşte să facă un film despre cazurile de pedofilie din rândul preoţilor catolici Cineastul german Wim Wenders a anunţat miercuri că are în vedere realizarea unui film despre scandalurile de pedofilie care au afectat imaginea Bisericii Catolice, film prin care va încerca să denunţe tăcerea înalţilor prelaţi catolici, începând cu Papa.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai