Ciocnirea civilizaţiilor(2) După venirea comuniştilor la putere în 2001, s-a început o ofensivă masivă asupra poziţiilor modeste ocupate de modul vest-european de organizare şi funcţionare a instituţiilor şi asupra valorilor liberal-democrate. În plan
Voronin – noul preşedinte al Parlamentului Vladimir Voronin este, de marţea trecută, noul preşedinte al parlamentului. Prim-secretarul comuniştilor a fost singura candidatură la funcţia de şef al legislativului, pentru care au votat toţi cei 60 de deputaţi PCRM.
PLDM: PCRM este responsabil de impactul crizei economice Partidul Liberal Democrat din R. Moldova (PLDM) susţine că, atât până la, cât şi în plină criză economică, Partidul Comuniştilor a admis, în mod conştient, degradarea climatului investiţional în R. Moldova, prin presiuni şi arestări în
„Fiica“ Rusiei, în fruntea Basarabiei Voronin a desemnat-o pe „pupila“ sa, Zinaida Greceanîi, pentru şefia ţării.Scenariul rusesc se repetă la Chişinău. Aşa cum Putin a schimbat centrul de comandă al puterii de la preşedinţie la guvern, tot aşa Voronin îl transferă de
Zinaida Greceanâi s-a înscris oficial în cursa Deputatul Partidului Comuniştilor, ex-premierul Zinaida Greceanâi, s-a înscris oficial în cursa pentru fotoliul de preşedinte al Republicii Moldova. Dosarul cu documentele necesare a fost depus joi, 14 mai, la Comisia specială
Voronin şi-a tras două marionete pentru a menţine controlul „Zinaida Grecianâi este o doamna competenta si destoinica pentru functia de sef al statului“, a spus Vladimir Voronin dupa sedinta Partidului Comunistilor, unde a decis sustinerea ex-premierului pentru functia de sef al
PLDM acuză PCRM de degradarea climatului investiţional climatului investiţional în Republica Moldova. Potrivit liderului PLDM , Vlad Filat, comuniştii fac presiuni şi arestări în mediul oamenilor de afaceri, controale financiare şi fiscale excesive, direcţionate cu scopul de a stoarce bani
Rusia încearcă să îndepărteze Moldova de UE Pe 6 mai, cotidianul francez „Le Monde” a tipărit un articol despre revoltele din Chişinău de după scrutinul parlamentar din 5 aprilie, semnat de trimisul său special în R. Moldova. Cele publicate coincid cu relatările
„Parlamentul-90” cere eliberarea deţinutului politic G. Stati Prezidiul Asociaţiei „Parlamentul-90” cere guvernării comuniste eliberarea omului de afaceri Gabriel Stati şi îndeplinirea Rezoluţiei Parlamentului European privind detensionarea situaţiei din R. Moldova. Membrii Prezidiului
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului