O nouă Constituţie, considerabil deosebită de cea actuală ar urma să fie adoptată până la 16 iunie. Un scenariu la nivel de intenţie şi voinţă politică ca soluţie pentru impasul în care au ajuns politicienii şi întregul electorat. Dar cum va putea fi realizat la modul practic, respectându-se buchia şi spiritul legii? Vom afla poate un răspuns de la şeful grupului de experţi locali din Comisia de revizuire a constituţiei, doctorul în drept Victor Popa.
