“Moldoveanul” Tigipko, la cârma Ucrainei Serghei Tigipko, care a candidat în cursa prezidenţială din Ucraina, a fost numit în funcția de viceprim-ministru al Ucrainei. Acesta a fost ales de către Rada Supremă, cu votul a 240 de deputaţi ucraineni.
Patriciu neagă afirmațiile lui Voronin că l-ar fi susținut financiar pe Filat Omul de afaceri român, Dinu Patriciu, a respins afirmațiile președintelui Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, precum că i-ar fi împrumutat bani, în campania electorală, președintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.
AIE: Parlamentul își ca continua activitatea și în cazul boicotului PCRM Alianţa pentru Integrarea Europeană spune că nu se simte ameninţată de iniţiativa Partidului Comuniştilor de a convoca un referendum naţional la care să ceară un vot de neîncredere în actuala guvernare.
Experții moldoveni despre șansele unui referendum constituțional Arcadie Barbăroșie, Dumitru Ciubașenco, Fidel Galaicu și Vsevolod Ciornei – opinii despre intenția AIE de a reforma radical Constituția.
Interviu EL cu Anneli Ute Gabanyi: Molodva trebuie să fie stabilă și sigură de sine Pana la mijlocul lunii iunie, Republica Moldova ar putea avea o noua Constitutie, care sa fie supusa unui referendum. In acest fel, au argumentat cei 4 lideri ai coalitiei liberal democrate, vor fi evitate noi alegeri anticipate. Decizia Aliantei pentru Integrare Europeana a fost criticata de Partidul comunistilor drept o „tentativa de uzurpare a puterii de stat”.
România: Profesorii ameninţă cu blocarea anului de învăţământ Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, reuniţi miercuri la Bucureşti, au decis continuarea acţiunilor de protest, care vor culmina cu blocarea anului de învăţământ, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Federaţiei, Aurel Cornea.
Două dintre gafele AIE care se pot transforma într-un fiasco Înţelepţii învaţă din greşelile altora, ceilalţi din ale lor. Guvernarea AIE are acum mai multe oportunităţi ca oricând să fie deşteaptă. Regimul Voronin de-a lungul ultimilor opt ani a comis cu nemiluita erori atât de grosolane şi monstruoase, încât actualei puteri nu-i rămâne altceva decât să le ocolească sau să procedeze exact invers pentru a trece în ochii lumii drept inteligentă şi rezonabilă.
20 de la ani de la Proclamația de la Timișoara In ce masura mai e actuala si necesara Proclamatia de la Timisoara, sau in ce masura ea intra in istorie ca un capitol frumos, dar nedus la capat?”. Este intrebarea pe care istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe al Romaniei, a pus-o in cadrul unei mese rotunde organizata la Bucuresti de Grupul pentru Dialog Social, la care au participat mai multi membrii ai Societatii Timisoara, unii dintre ei initiatori ai Proclamatiei. O masa rotunda care celebrat 20 de ani de la lansarea acestui document.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”