Când afirmi anumite „adevăruri” ani buni la rând, iar apoi vin alţii cu adevărul lor, sigur că nu-ţi rămâne altceva decât să rămâi la acelaşi adevăr şi să acuzi adevărul altora.Deputatul şi membrul PCRM, Igor Dodon a publicat pe propriul blog un material video, destul de voluminos, în care îşi prezintă poziţia faţă de Decretul Ghimpu şi de actuala guvernare a RM. Dodon e plin de regrete, şi anume vizavi de acţiunile lui Ghimpu, al Liberalilor şi al actualei guvernări, considerând că reamintirea trecutului, evenimentelor cum o face puterea „nici de cum nu rezolvă problemele prezentului şi viitorului, din potrivă le agravează şi dăunează evoluţiei noastre paşnice”. Aţi şti trecutul, aţi şti istoria în opinai lui Dodon, nu sunt necesare, de care nu trebuie să se ocupe politicienii, aceasta ţine doar competenţa istoricilor. Atunci de ce mai este necesară studierea istoriei în scoală? Sau se studiază fără motiv. Igor Dodon vorbeşte de nenumărate ori în mesajul său de valorile ţării şi de tradiţiile noastre, dar oare acestea nu fac parte din trecutul şi istoria noastră? „Pe fondalul crizelor economică, politică, poziţională şi identitară, în care sa pomenit statul din 2009 încoace este foarte uşor să clătinăm barca statalităţii şi să divizăm societatea în tabere adverse”, iar asta în opinia lui Dodon poate duce la „destrămarea RM”. De accentuat că crizele în RM nu sunt ieri, şi nu de acum un an, sau o dată cu venirea la putere a Alianţei pentru Integrare Europeană. Acestea sau înrădăcinat încetul cu încetul, în cei 8 ani de guvernare a comuniştilor, aceştia au tot turnat apă, că crizele au tot continuat să înflorească în ţara noastră. Adevărul e că ei neagă ceea la ce singuri au contribuit. Scopul AIE este inegrarea în familia UE, aderarea la valorile acestuia, dezvoltarea ţării noastre pe toate planurile şi crearea unui mod de viaţa european, de ce merge vorba aici de pierderea independenţei şi a statalităţii RM? PCRM, ori interpretează greşit acţiunile Alienţei, ori nu mai au de ce să se lege, şi se leagă şi ei de orice pas al AIE. Este foarte clar de ce o fac, şi o fac pentru că actuala guvernarea a început să scoată la suprafaţă toate faptele fără de lege care stau pe umerii comuniştilor, pe pălăria celor 8 ani de guvernare. Într-adevăr Republica Moldova a trăit momente grele, dar asta nu înseamnă că acestea trebuiesc uitate sau altfel interpretate. Igor Dodon sfătuie actuala guvernare să nu mai tragă „trecutul de coadă, dramele şi tragediile trecutului oricât de dureroase au fost, nu trebuie să creeze drame şi tragedii în prezent”. Atunci de ce şi azi Patidul Comunist mai ţine la „valorile” trecutului ideologic al acestui partid? De ce îl mai „iubesc” pe Lenin? De ce atât de tare ţin ca în fiecare an să sărbătorească pe 7 noiembrie “Instaurarea comunismului în Rusia,(1917), dacă tot trăim prezentul, de ce nu sărbătoresc „Ziua Europei” alături de cetăţeni şi de autorităţi?Nu uităm că pentru că PCRM a declarat de nenumărate ori faptul că tinde spre integrarea în UE. Până la urmă intenţionat sau nu, în cei 8 ani de guvernare, nu au mai reuşit, iar azi când Alianţa creează relaţii de prietenie şi de lucru cu diferite ţări din UE, comuniştii îi fac „cerşători”… Decretul lui Mihai Ghimpu, în opinia lui Dodon, „a contribuie în mod vădit la dezbinarea poporului şi la aprofundarea crizei identitare şi politice”. Adevărul amintit de preşedintele interimar „ a deteriorat substanţial încrederea cetăţenilor în autoritatea puterii şi a tensionat şi mai mult spiritele din societate”, iar ceea ce a făcut Ghimpu, a făcut intenţionat, declară Dodon. De ce decretul are un efect atât de negativ? E doar din motivul că a fost la iniţiativa lui Ghimpu? Că acest adevăr contrazice adevărul promovat de comunişti? De ce atâta vorbelte PCRM de integritatea RM, de independenţă şi suzeranitate ţării noastre, când Mihai Ghimpu nu a făcut nimic altceva, decât a reamintit ceea ce este scris în declaraţia de independenţă a RM?! Mihai Ghimpu împreună cu actuala guvernare au declarat că RM nu se va pune riscului să-şi piardă independenţa, pentru că cei 20 de ani de independenţă nu înseamnă atât de puţin. Actuala guvernare nu încercă decât să accentuieze faptul că avem rădăcini, valori, trecut, istorie, strămoşi care se numesc români. Nimeni nu a negat că suntem moldoveni, aşa cum nimeni nu a negat că avem rădăcini şi valori comune precum a celor Române, cu excepţia PCRM. Altceva înţelege însă PCRM, împreună cu Dodon care declară:„De mai bine de jumătate de an noi observăm cum este în mod sistemic demontat statul nostru. Cei care se declară români unionişti, care văd acest pământ încorporat în România Mare, acţionează pas cu pas pentru aşi realiza visul egoist”. Mai nou este că Liberalii „ne mutilează identitatea, ne profanează valorile şi simbolurile”. Ei, de fapt sunt împotriva simbolurilor comuniste şi nici de cum a celor care ne reprezintă ţara. Liberalii nu calcă în picioare valorile şi simbolurile statului RM, ei condamnă existenţa comunismului în ţară şi a ideologii acestuia cu care a trăit 8 ani şi care nu a adus nici o shimbare. „Pentru Liberali, RM nu e un stat, ci o bucată de pământ, care trebuie să se transforme în câteva judeţe la marginea României. Pentru acesta ei profanează instituţiile statului şi însăţi noţiunea de autoritate şi putere politică”. Dacă e aşa, atunci de ce Ghimpu şi Alianţa nu se „închină” României, o dată ce-şi doresc atât de mult alipirea ţării noastre la România? De fapt Alianţa încearcă să creeze relaţii atât cu România, cât şi cu celelate ţări care sunt dispuse să susţină RM în integrarea acesteia în UE. Trebuie să recunoaştem că într-adevăr decretul lui Ghimpu a cam „supărat” Rusia, astfel a afectat şi relaţia cu aceasta, dar acesta e un nou „moft” al puterii de la Kemlin, care nu recunoaşte trecutul, faptele pe urmă cărora au avut de suferit milioane de moldoveni. „Puterea e împotriva poporului”, dacă e aşa atunci de ce guvernarea se tot străduie să creeze acele posibilităţi care şi le doresc moldovenii, obţinerea paşapoartelor româneşti, liberalizarea vizelor shenghen, întoarcerea acasă a miilor de oameni, mame şi părinţi la copii din ţară?Asta se numeşte românizare? Astea se numesc fapte împotriva poporului? Atunci de ce acest popor se bucură de aceste fapte? Comuniştii se declară protectorii „valorilor strămăşeşti şi a identităţii, care sunt sfinte pentru noi, iar modul în care se manifestă actuala guvernare ne impune să fim nu doar susţinător ai politicilor sociale, dar şi apărători ai principalelor valori ale poporului nostru, identitatea şi statalitate moldovenească, împotriva cărora sunt organizate atacuri fără precedent chiar din interior”. PCRM uită că a încercat să distrugă tot aceste valori a RM, ca de exemplu-limbă, atunci a căror altor valori sunt ei azi protectori? „Alianţele, de felul Alianţa pentru Integrare Europeană vin şi pleacă, dar identitatea şi integritatea statului trebuie să rămână intangibile”. Aşa că PCRM este cel care mereu va rămâne în susţinerea Modovei. Faptul că AIE luptă pentru popor, capătă relaţii şi susţinători din exterior, este o nimica toată.

După ce în data de 24 iunie, actualul preşedinte interimar al RM a emis un decret, privind declararea zilei de 28 iunie 1940 “ Zi a ocupaţiei sovietice” pe scena politică au început să se accentueze noi “caractere” şi viziuni ale actualei guvernări. Au trecut 20 de ani de la declararea Republicii Moldova stat independent, iar printre noi mai sunt “personalităţi” care se îndoiesc de adevărul istoric pe care l-a trăit ţara noastră.