Chişinău (Moldova.ORG) — Vlad Filat îl invită din nou la o dezbatere public, pe fostul şef de stat, Vladimir Voronin, preconizată pentru data de 26 noiembrie. Prin intermediul acestei dezbateri, Filat doreşte ca ambii politicieni să-şi prezinte viziunile privind viitorul R.Moldova, dar şi pentru aşi prezenta fiecare din ei, realizările fostului Preşedinte al RM, Vladimir Voronin, timp de 8 ani şi realizările Premierului Filat, timp de un an.

În doi ani de zile, moldovenii au fost chemati la vot de 4 ori, socotind şi referendumul constituţional, aşa că s-ar putea face simţită o anumita doză de „oboseală” electorală. Dar nu e un indice pe care sa-l regasim in ultimul sondaj de opinie, prezentat astazi de catre Barometrul de Opinie Publica. Cercetarea arată că 77 % din persoanele chestionare se declară hotărâre să participe la vot. Invitatul editiei de azi e Doru Petruți, directorul Institutului de Marketing şi Sondaje IMAS.

Ministerul de Externe de la Chişinău l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei Ucrainei în R. Modova, Mîhailo Harîşîn, după ce bornele din apropierea localităţii Palanca instalate în procesul de demarcare a frontierei demarat la începutul anului au fost scoase de grănicerii ucraineni. Ministerul de Externe de la Chişinău le reproşează colegilor de la Kiev că au acţionat în mod unilateral înlăturînd semnele de frontieră şi i-au solicitat explicaţii în acest sens diplomatului ucrainean.