Fule a apreciat în termeni pozitivi dezvoltarea dinamică a relaţiilor bilaterale între Ucraina şi UE în 2010, în special în ceea ce priveşte pregătirea Acordului de asociere, precum şi progresele înregistrate în dialogul cu privire la simplificarea regimului de vize, care a dus la acordarea Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor pentru Ucraina.

Chişinău (Moldova.ORG) — Liderii celor trei formaţiuni politice (PLDM, PL, PDM) sunt în alertă. Pe când Partidul Democrat deja şi-a desemnat deputaţii în viitorul guvern, Partidul Liberal încă n-a făcut-o. În schimb astăzi aceştia s-au întrunit într-o şedinţă, adică s-a întrunit Biroul Permanent al PL-ului. În cadrul şedinţei s-au discutat mai multe probleme, începând cu programul de activitatea a viitorului Guvern.

Chişinău (Moldova.ORG) – La sfârşitul lunii ianuarie la Chişinău va sosi Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.Vizita este importantă pentru RM, deoarece oficialul european vine pentru a înmîn oficial Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize RM-UE. Printre subiectele cheie care vor fi abordate în cadrul vizitei menţionăm dialogul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, implementarea Parteneriatului de Mobilitate RM-UE, consolidarea cooperării în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii. În cadrul vizitei la Chişinău, Comisarul va avea o serie de întrevederi cu conducerea de vârf a ţării. De asemenea, programul vizitei va include vizite la Centrul pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, Centrul de Plasament Temporar al Străinilor şi Centrul Comun de Vize.