Din informaţiile pe care le avem, preşedintele Băncii Naţionale a Ucrainei s-a deplasat în Republica Moldova nu în interes de serviciu. Vizita sa nu a fost nici una de afaceri, deşi Poroşenco posedă semnificative proprietăţi la Chişinău. El s-a întreţinut cu o serie de importanţi factori politici autohtoni atât din sânul puterii, cât şi din cel al opoziţiei. Subiect de discuţii a fost alegerea preşedintelui republicii şi depăşirea crizei constituţionale.

Candidatul liberal pentru funcţia de Primar general al Capitalei, Dorin Chirtoacă, a depus astăzi, un demers către Procuratura Generală, în care solicită ca oponentul său, Igor Dodon, să fie tras la răspundere penală pentru uz de fals şi falsificarea documentelor oficiale. Potrivit lui Dorin Chirtoacă, comunistul Dodon a utilizat aceste falsuri în acuzaţiile sale, învinuind-ul pe acesta de delapidarea banilor publici, trafic de influenţă şi protecţionism.

Am primit această scrisoare deschisă de la Asociația Lumina, care întrunește cadrele didactice din raioanele din stânga Nistrului, controlate de separatiștii de la Tirapol. Este un strigăt de durere adresat conducerii Republicii Moldova, care continuă politica de indiferență a comuniștilor din perioada 2001-2009 față de cetățenii Republicii Moldova, care se jerfesc pentru integritatea țării și demnitatea de neam.