Materialul celor de la Organized Crime and Corruption Reporting Project, despre asasinarea lui Igor Țurcan și întreaga rețea criminală din jurul său, ar fi trebuit să producă adevărate explozii în mass-media moldovenească. Un asemenea material, de un profesionalism neîntlnit pentru jurnalismul de pe malurile Bâcului, ar fi trebuit să creeze zile multe de dezbateri pe marginea sa. În studiourile de televiziune ar fi trebuit invitați Ministrul de Interne, șeful CCCEC, Procurorul General, Prim-ministrul sau chiar Președintele statului. Ce-i drept, Marian Ilici Lupu a fost prezent într-un studio de televiziune, dar acolo s-a discutat mai mult de trilurile păsărelelor decât de criminalitatea instituționalizată din Republica Moldova.

Apropiata reluare a negocierilor internaţionale în chestiunea transnistreană, recenta vizită la Chişinău a senatorului american John McCain şi incidentul de la ambasada rusă, unde a fost prezentat oficial un lider transnistrean, au readus în atenţie conflictul îngheţat al Moldovei şi posibilele lui rezolvări. Printre multele teorii mai degrabă speculative se numără şi reînvierea unui plan rusesc vechi de opt ani, care propunea federalizarea Moldovei reunite. Valentina Ursu a încercat să afle cât de actual este planul Kozak de la Vlad Spânu, preşedintele „Fundaţiei Moldova” cu sediul în Statele Unite.

La trei zile după alegerile locale generale din 5 iunie, din Republica Moldova, Ministerul rus de Externe a difuzat un comentariu în care a criticat activitatea Comisiei Electorale Centrale de la Chişinău, precum şi a observatorilor internaţionali din partea OSCE. În comentariul citat, partea rusă îşi exprima nedumerirea în legătură cu fluctuaţia scorului electoral în defavoarea candidatului comunist la Primăria Chişinăului, Igor Dodon. Iar observatorilor OSCE li se reproşa că nu au sesizat neregulile din ziua alegerilor.

Deşi ei constituie majoritatea, acei oameni nu sunt reprezentați la masa de negocieri, inclusiv în formatul 5 +2 . Vocea lor nu se aude, nu numai în Moscova, Bruxelles, Viena sau Washington, dar chiar şi în capitala lor proprie, Chişinău. Ei nu sunt pe primele pagini, nu sunt intervievaţi de către posturile de televiziune publice sau private din Republica Moldova să spună povestea lor dureroasă de trai de tip ghetou în care locuitorii nu au drepturi.