Secretarul de presă al lui Putin: „Poliţia a acţionat prea moale” Secretarul de presă al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitrii Peskov a criticat dur protestele şi acţiunile poliţiei de coordonare a acestora
Scenariul din 7 aprilie se repetă la Moscova? (FOTO) Moscova este împânzită de proteste de amploare în ajunul inaugurării lui Vladimir Putin la funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse.
Proteste de amploare la Moscova/ LIVE În ajunul inaugurării lui Vladimir Putin în funcția de președinte al Federației Ruse, mii de oameni au ieșit pe străzile Moscovei.
Cetăţenii sârbi astăzi votează Peste 6,7 milioane de alegători sunt chemaţi la urne, iar, pentru prima dată după destrămarea Iugoslaviei la începutul anilor 1990, dezbaterile sunt dominate de probleme economice, criza din Kosovo trecând pe planul doi.
Membrii Comisiei Europene boicotează campionatul european de fotbal Membrii Comisiei Europene au adoptat decizia de a boicota campionatul european de fotbal, desfăşurat în Ucraina, din cauza îngrijorărilor cu privire la situaţia ex-premierului ucrainean Yulia Tymoshenko
Explozii în Daghestan: Zeci de morţi şi răniţi Două explozii care s-au produs în noaptea de joi spre vineri în apropierea unei secţii de poliţie din Daghestan au luat viaţa a cel puţin 15 persoane, dintre care 12 poliţişti şi trei angajaţi ai Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, alte 20 au fost rănite, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, menţionând că există persoane care au murit şi din rândul civililor.
Putin se oferă să-i acorde Yuliei Tymoshenko tratament în Rusia Federaţia Rusă e pregătită să-i ofere ex-premierului ucrainean, Yulia Tymoshenko, tratament, în cazul în care ea ar fi de acord, iar autorităţile ucrainene ar permite acest lucru, a declarat premierul rus în exerciţiu Vladimir Putin.
EURO 2012: Austria refuză să ia parte la meciurile desfăşurate în Ucraina Reprezentanţii Guvernului austriac au refuzat să ia parte la meciurile care se vor desfăşura în Ucraina, anunţând astfel un boicot al EURO-2012. Aceştia îşi justifică decizia ca fiind luată în semn de solidaritate cu fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată la momentul actual în detenţie şi în greva foamei.
„Cea mai importantă zi” din mandatul lui Barack Obama Moartea lui Osama bin Laden acum un an a reprezentat „ziua cea mai importantă” din timpul mandatului său, a declarat preşedintele american Barack Obama în cadrul interviului acordat postului NBC privind raidul în timpul căruia a fost ucis liderul al-Qaeda pe 2 mai 2011 în Pakistan.
Nova Poshta a deschis 50 de puncte de eliberare a coletelor — planifică încă 400. Acesta este un format de primire a coletelor în magazine
Maib sprijină inițiativa „Moldova pentru Educație”, contribuind la dezvoltarea unui amplu program de educație financiară
Cadre didactice din 45 de instituții de învățământ profesional tehnic au învățat cum să ghideze elevii în alegerea carierei potrivite
Marketing is BACK! Da! Una din cele mai inovative conferințe de marketing, la care sunteți obligați să participați!
5G în Moldova, libertatea Internetului și un nou sistem de protecție împotriva amenințărilor cibernetice. Ce se va discuta la MIGF 2024?
responsAbility Investments și Microinvest anunță o tranzacție de creditare de 10 mln. EUR pentru extinderea accesului la finanțare
Înscrie-te în programul de startup-uri pentru studenți și studente – Dreamable, ediția Orange Digital Center