Qatar interesat de Belarus Un şir întreg de proiecte economice majore şi de investiţii, între Belarus şi Qatar, a fost discutat la întâlnirea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko cu emirul Qatarului Hamad bin Khalifa Sheikh al-Thani.
Continuă scurgerile de bani din America Ieşirile de capital din America, în iunie curent, s-a ridicat până la suma de 29,5 miliarde de dolari, conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe.
Germania dezamăgeşte experţii economici Indicii burselor de valori europene, a deschis azi operaţiile de tranzacţie în scădere, pe fonul statisticilor din Germania, care au evoluat mai rău decât presupuneau analiştii, potrivit rezultatelor publicate de premier.
Cursul valutar pentru 16 august 2011. Euro în ascensiune Cursul valutar pentru astăzi, 16 august, conform datelor prezentate de Banca Naţională a Moldovei. Dacă aveţi de gând să vindeţi valută atunci:
Sume fenomenale achitate pentru obligaţiunile spaniole şi italiene Încă de săptămâna trecută se cunoştea faptul că Banca Centrală a Europei, va procura obligaţiuni, pentru a combate gravitatea efectelor crizei, drept că nu se ştia exact ale cui obligaţii vor fi procurate.
Şoferilor, drumuri bune-taxă dublă. Vreti? În prezent, în fondul rutier se acumulează cca 80 milioane de lei anual, dintre care jumătate se transferă la nivel central. Chișinăului îi rămân 40 milioane.
Germania vrea să reducă şomajul Guvernul federal al Germaniei se aşteaptă ca în următorii ani, numărul şomerilor să scadă considerabil. Renaşterile care sunt aşteptate pe piaţa muncii, experţii le asociază cu previziuni îmbucurătoare ale economiei.
Franţa: ambiţiile o vor salva Autorităţile franceze, se simt ameninţate de companiile de rating, care nu o scapă din vedere, în aşa fel, aceasta, se vede nevoită să prevadă un şir de soluţii, care ar putea s-o ajute să evite retogradarea ratingului AAA, pe care-l deţine.
George Soros: „Grecia nu a fost tratată la nivelul cuvenit” În ultima vreme, miliardarul George Soros, vine cu tot mai nulte opinii proprii şi cu soluţii, vis-a-vis de problemele de rang mondial. De data acesta, el zice că problema Greciei, nu a fost tratată, la nivelul care se cuvine de către liderii din Europa. Unicul lucru care l-ar mai putea face Grecia, pentru a o scuti pe Europa de încă nişte probleme, este să părăsească zona euro şi chiar Uniunea Europeană.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului