Casele de schimb valutar vor fi obligate sa-si instaleze aparate de case cu GPRS

Incepand cu 1 ianuarie 2009, toate casele de schimb valutar din Republica Moldova, (inclusiv cele din interiorul magazinelor, hotelurilor etc.) vor fi obligate sa-si instaleze aparate cu modem GPRS, sau tehnologii similare, prin intermediul carora acestea vor fi monitorizate de la distanta de catre Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS).

Seful de directie antifrauda fiscala din cadrul IFPS, Ion Frunza a declarat presei joi, 23 octombrie, ca prin intermediul aparatelor de casa cu sistem GPRS, informatia privind operatiunile realizate prin intermediul aparatelor de casa va fi transmisa in timp real in baza de data a Inspectoratului Fiscal. Acest lucru va face imposibila anularea memoriei fiscale din aparatul de casa, practica preferata de o serie de agenti economici.

Tot incepand cu 1 ianuarie 2009, agentii economici care realizeaza vanzari de peste 10 mln de lei anual vor fi obligati sa-si instaleze terminale de plati pentru cardurile bancare. Asemenea terminale vor fi obligati sa-si instaleze si agentii economici din domeniul hotelier si cel al restaurantelor.

Potrivit lui Frunza, acest lucru va permite inregistrarea datelor concrete referitoare la persoanele care realizeaza plati, dar si va facilita realizarea operatiunilor prin intermediul cardurilor bancare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.