Casă distrusă de flăcări în raionul Râșcani! Stăpânii nu erau acasă

O casă de locuit din satul Corlăteni, raionul Râșcani, a fost distrusă în această dimineață de flăcări. Incendiul a izbucnit în jurul orei 04:00, focul fiind observat de vecini, cei care au și alertat echipele de urgență.

La venirea pompierilor, casa deja era cuprinsă de flăcări, iar la un interval de timp s-a produs o deflagrație a unei butelii de oxigen, care era depozitată într-o anexă a casei. Salvatorii au luptat cu flăcările mai bine de o oră, timp în care au fost depistată și evacută încă o butelie de oxigen.

Flăcările au distrus anexa casei, unde se aflau buteliile, dar și acoperișul casei, precum și bunurile materiale din trei odăi ale locuinței. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țurcan, a menționat pentru Moldova.ORG că nimeni nu era acasă, “cel puțin până la plecarea pompierilor nu venise”.

De asemenea, ea a precizat că deocamdată nu există o cauză preliminară a producerii incendiului, inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor urmează să stabilească circumstanțele și cauza acestuia.

inecendiu_dse incendiu_dse1_facebook incendiu_dse2_facebook incendiu_dse3_facebook

FOTO și VIDEO: Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare