Candu: Vom veni cu soluții care vor ajuta opoziția să se consolideze

Guvernarea analizează un proiect de lege, potrivit căruia opoziției să i se ofere acces mai larg la procesele instituționale, pentru a le monitoriza și veni cu soluții sau critici. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, la finalul ședinței săptămânale a Partidului Democrat.

”S-au discutat mai multe soluții bune pentru acest lucru și ne-am luat timp pana la sedința de săptămâna viitoare să venim cu o propunere concretă. O spun deschis că această discuție a apărut după ce am văzut degringolada de duminică, modul în care partidele de opoziție se critică unele pe altele și au mesaje care se contrazic, iar aici ma refer la opoziția de dreapta în mod special. Și sperăm că putem veni cu câteva soluții care să le ajute să se consolideze și să devină o forță cu adevărat eficientă”, a declarat Andrian Candu.

Andrian Candu a mai spus că se așteaptă ca propunerile pe care le va face guvernarea să unească partidele de opozitie. ”Trebuie sa avem un mesaj mai unitar și mai clar din partea lor, asa încât sa înțelegem în sfârșit ce din ceea ce solicită e cu adevărat în interesul oamenilor și dacă exista propuneri constructive în acest sens sa le și rezolvam”, a conchis Candu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare