Candu anunță despre o amplă misiune a UE în domeniul justiției

Zilele acestea la Chișinău își va începe activitatea o amplă misiune a Uniunii Europene în domeniul justiției din care vor face parte peste 50 de experți și se va încheia la sfârșitul lunii martie 2016, a anunțat președintele Parlamentului Andrian Candu.

Experții vor avea o misiune de evaluare instituțională, a precizat Andrian Candu la Publika TV. Vor fi evaluate un șir întreg de instituții, printre care Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, CNI, instanțe judecătorești. Experții vor verifica dosare, vor evalua structura instituțiilor, legislația, iar la sfârșitul misiunii, vor veni cu concluzii și recomandări.

Președintele Parlamentului a precizat că Republica Moldova are instituții, legislație, dar lupta cu corupția trenează, fapt văzut din interior dar și de la Bruxelles, astfel că Republica Moldova are nevoie de această misiune. ”Dacă noi credeam că construim legislație, instituții, ceva nu funcționează, dar ne bazăm pe o astfel de misiune pentru că nouă ne mai lipsește expertiză, experiență, Republica Moldova fiind un stat tânăr”, a adăugat oficialul.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.