Candidaţii la preşedinţie şi-au formulat priorităţile

Cei doi candidaţi care au fost înaintaţi la funcţia de preşedinte al R. Moldova, ex-premierul Zinaida Greceanîi şi medicul neorochirug, Stanislav Groppa au prezentat principalele obiective care vor fi implementate în cazul în care vor fi aleşi în funcţia de şef ai statului.

Candidatului Zinaida Greceanîi, care figurează prima în buletinul de vot la alegerile preşedintelui R. Moldova, a menţionat că printre principalele obiective sunt consolidarea independenţei şi statului de drept, soluţionarea conflictului transnistrean, integrarea europeană, ataşamentul la principiul nutralităţii şi neafilierii la blocurile militare, creşterea economică precum şi dezvoltarea patriotismului.

Candidatul Stanislav Groppa a menţionat că asigurarea libertăţilor şi drepturilor omului, a mass-media libere şi independente, consolidarea independenţei administraţiei publice locale, a statului de drept, investigarea evenimentelor din 7 aprilie cu participarea societăţii civile, sunt principalele obiective care vor fi implementate în cazul dacă deputaţii îl vor alege preşedinte.

Groppa a menţionat că doreşte un Guvern profesionist şi eficient. În acest moment deputaţii au luat o pauză de 15 minute pentru a se pregăti de procedura de alegere, prin vot secret, a preşedintelui Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.