Când va fi ales noul președinte al Academiei de Științe

PE SCURT

Noul președinte al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) urmează să fie ales la 9 aprilie.

Potrivit serviciului de presă al AȘM, la 9 aprilie 2019, începând cu ora 14.00, va avea loc Adunarea Generală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, iar proiectul de agendă include chestiunea cu privire la alegerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

PE LUNG

Concursul pentru funcția de președinte al AȘM a fost anunțat la începutul lunii februarie.

Aceasta după ce la finele anului 2018 fostul președinte al instituției Gheorghe Duca a  anunțat că se retrage din funcția de președinte al AȘM din motive de sănătate.

Totodată, la începutul anului curent, Procuratura Anticorupție a anunțat că fostul președinte al Academiei de Științe din Moldova, Ghoerghe Duca, și soția acestuia sunt cercetați penal pentru exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2016.

În cadrul concursului anunțat a fost recepționat un singur dosar al academicianului Ion Tighineanu, care în prezent deține funcția de vicepreședinte al AȘM.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.