La 24 ianuarie va avea loc Adunarea generală a AȘM, la care se va da start concursului pentru alegerea noului președinte al Academiei de Științe a Moldovei.
Subiectul a fost abordat în cadrul unei întrevederi a premierului Pavel Filip cu reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei.
Pavel Filip a accentuat importanța reformei în domeniul ştiinţei şi inovării.
,,Cu cât mai repede o să punem toate punctele pe „i”, cu atât mai repede va deveni clar pentru toți că a fost făcut un pas spre bine, spre optimizare și un pas care ar trebui să ne ajute. Asta înseamnă mai mulți bani pentru cercetare, mai mulți bani folosiți eficient. Am toată certitudinea că Academia de Științe va reveni la turații maxime”, a spus premierul.
Gheorghe Duca, numit în funcția de președinte al Academiei în 2004, și-a anunțat demisia în luna noiembrie 2018.
Într-o declarație semnată atunci de Gheorghe Duca se arăta că această decizie coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei sale, care a fost reactualizat recent, dar că „ nu repercusiunile directe ale procesului” au determinat retragerea sa din funcție.