Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Un numǎr semnificativ de cazuri de folosire a funcţiei publice în scopuri de campanie electoralǎ, dar şi cazuri izolate de aplicare a violenţei şi intimidǎrilor (cel puţin 8 cazuri raportate), metodelor de PR negru (cel puţin 7 cazuri raportate), precum şi a numărului considerabil de cazuri de utilizare a resurselor administrative (cel puţin 37 cazuri raportate) şi a cadourilor în context electoral (în cel puţin 86 localităţi din toată țara) au fost observate în cadrul monitorizǎrii campaniei electorale pentru alegerile locale din 5 iunie, realizatǎ de Asociaţia Promo-LEX.
“Efortul de monitorizare Promo-LEX, rămâne în continuare îngrijorat de opacitatea concurenţilor electorali în declararea mijloacelor financiare şi ale altor forme de susţinere materială utilizate în campanie”, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei în cadrul conferinţei de presǎ, susţinutǎ cu ocazia prezentǎrii celui de-al doilea raport de monitorizare care cuprinde perioada 4 mai-2 iunie a.c.
În acest context, Asociaţia Promo-LEX îndeamnǎ concurenţii electorali sǎ reflecte în rapoartele lor financiare şi cheltuielile directe legate de concertele electorale, transport şi editarea materialelor de agitaţie electorală. De asemenea, observatorii au constatat un numǎr extrem de mic de contestaţii depuse atât de către concurenţi, cât şi de alegători.
Totodatǎ, campania electoralǎ pentru alegerile locale din 5 iunie a fost calificatǎ de observatori drept una “dinamică, marcată în special de lansarea organizată a partidelor politice şi candidaţilor independenţi la funcţiile elective”.