De Constantin Tănase
Ca un blestem ne urmăreşte de secole, de milenii chiar, crima împotriva celui care „are oi mai multe, mândre şi cornute”.
Tot ca un blestem însă ne urmăreşte şi nepăsarea, indiferenţa faţă de crimă – o insensibilitate patologică, la fel de criminală în esenţa ei.
Pentru care tot plătim – fiecare din noi, pe rând, plăteşte. Reportajul de vinerea trecută din TIMPUL, despre masacrarea unei turme de oi a unui gospodar din Dereneu, Călăraşi, nu a sensibilizat pe nimeni. Televiziunile, care fug cu limba scoasă după boşorogul bolşevic, nu au considerat necesar şi nu au găsit timp să se deplaseze la Dereneu, să filmeze nişte scene de groază cu oi moarte şi miei care sug la o oaie moartă. Facem reportaje de jale despre câinii turbaţi din Chişinău, dar măcelul oilor de la Dereneu nu ne sensibilizează…
Crima de la Dereneu a fost şi este o hârtie de turnesol, care a fixat, implacabil, diagnosticul bolii de care suferă societatea noastră: o cronică pustietate sufletească. Dacă mergem la biserică, dacă deplângem victimele cutremurului din Haiti şi Chile, dacă ne declarăm civilizaţi, dacă pretindem că ne iubim neamul ş.a.m.d., dar nu reacţionăm la crima de la Dereneu, înseamnă că suntem nişte făţarnici. Adică, nişte pierduţi şi nişte condamnaţi. Citiţi mâine un reportaj cutremurător despre măcelul de la Dereneu şi, apoi, uitaţi-vă în oglindă. Ce se întâmplă cu noi?!
