BOP: Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri şapte partide intră în Parlament!

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Parlament ar intra şapte partide: Partidul Nostru, Platforma DA, PSRM, PCRM, PPEM, PD și PL. Cel puţin aceasta arată “Barometrul Opiniei Publice”, prezentat astăzi la Chişinău. PLDM, aflat în prezent în Parlament, ar acumula doar 2 % şi nu ar accede în Legislativ.

Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cetăţenii ar vota în felul următor:

Partidul Nostru – 24%

Platforma DA – 18%

PSRM – 15%

PCRM – 11%

PPEM-10%

PDM – 9%

PL – 7%

PLDM – 2%

Procentele date sunt raportate la subeşantionul respondenţilor decişi să meargă la vot şi care au declarat că ştiu pentru cine vor să voteze, care reprezintă 63 %.

Pe de altă parte, sondajul arată că 93 % din respondenţi, excepţie fiind cei care au declarat că sunt absolut siguri că nu vor merge la vot, ar vota în felul următor dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare:

Partidul Nostru – 16%

Platforma DA – 12%

PSRM – 10%

PCRM – 7%

PPEM-7%

PDM – 6%

PL – 5%

PLDM – 2%

Dar în acest caz, 18 % din respondenţi au declarat că nu ştiu pentru cine ar vota, iar 10 la sută au spus că nu ar vota.

În plus, datele BOP mai arată că 51% dintre respondenți au declarat că sunt absolut siguri că s-ar prezenta la vot, 18% – sunt siguri că s-ar prezenta, 14% – probabil că s-ar prezenta, 6% – probabil că nu s-ar prezenta, 7% – sigur că nu s-ar prezenta, 3% – nu știu, 1% – nu.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1160 de persoane, în 164 de localități ale țării, în perioada 8 noiembrie – 1 decembrie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.