BERD va oferi bancilor moldovene linii de credit

Directorul Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) in Moldova, Francis Delaey, a declarat, luni, in cadrul masei rotunde „Ipoteca in Moldova: realitatea si perspectivele”, ca banca este dispusa sa ofere bancilor moldovene linii de credit pentru acordarea proiectelor ipotecare.

Liniile de credit vor for fi oferite dupa ce BERD va acorda bancherilor moldoveni consultanta si instruirea necesara. Delaey a declarat ca BERD este dispusa sa acorde autoritatilor suport tehnic si consultanta in scopul „imbunatatirii legislatiei ce reglementeaza activitatea pietei ipotecare”. El a precizat ca saptamina viitoare, la Chisinau va sosi un grup de experti care va consulta autoritatile si operatorii de pe piata in contextul elaborarii noii legi a ipotecii.

Ministrul adjunct al Economiei si Comertului, Igor Dodon, sustine ca, pina la finele anului curent, va propune Parlamentului pentru examinare proiectul noii legi cu privire la ipoteca. Proiectul va fi insotit si de un set de amendamente la legislatia in vigoare, care au drept obiectiv imbunatatirea situatiei de pe piata ipotecara din Republica Moldova si simplificarea mecanismului de creditare. Potrivit lui Dodon, proiectul noii legi va fi elaborat in cooperare cu operatorii de pe piata ipotecara si bancile comerciale care ofera credite de acest gen.

La 27 martie este programata o intrevedere cu toate partile interesate in cadrul careia urmeaza sa fie pus in discutie conceptul noii legi precum si a modificarilor Codului Fiscal, a Codului Civil si a altor acte legislative. / Mircea ZATU // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.