Un test ADN a confirmat că persoana ucisă de trupele speciale americane este cu adevărat liderul Al Qaida, Osama ben Laden, a anunţat luni un responsabil american, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Anterior, postul de televiziune american ABC, citat de http://ecodiario.eleconomista.es, a relatat că ben Laden a fost identificat graţie unei mostre de ADN obţinută de la una dintre surorile sale, care a murit de cancer în SUA. Mostra a fost păstrată pentru situaţia în care ar fi fost necesară în procesul de verificare a identităţii liderului Al Qaida.
Forţele americane au transportat, cu ajutorul unui elicopter, corpul neînsufleţit al lui ben Laden până în Afganistan, unde ADN-ul său a fost comparat cu cel al surorii sale. Ulterior, cadavrul lui Osama ben Laden a fost aruncat în mare, din câte se pare pentru a respecta un obicei musulman.
Cadavrul lui Osama ben Laden, liderul Al Qaida ucis duminică în cursul unei operaţiuni americane de comando, nu a fost înhumat, ci aruncat în mare, pentru a se evita în special săparea unui mormânt care ar fi devenit loc de pelerinaj, au afirmat luni responsabili americani, informează AFP.
‘Imersiunea a avut deja loc’, a declarat un responsabil american sub rezerva anonimatului, confirmând o informaţie furnizată de mass-media americane. Potrivit altor doi responsabili americani, opţiunea aruncării cadavrului în mare a fost aleasă pentru a evita un mormânt care ar fi fost transformat în loc de pelerinaj pentru adepţii jihadului.
Islamul se opune scufundării unui cadavru în mare, a declarat luni, la Cairo, un responsabil al al-Azhar, cea mai înaltă instituţie a islamului sunit, potrivit unor informaţii în acest sens referitoare la liderul Al-Qaida, Osama ben Laden. ‘Dacă este adevărat că au aruncat cadavrul în mare, islamul este împotrivă’, a spus Mahmoud Azab, consilier al marelui imam Ahmad al-Tayeb pentru dialog interrelogios.
Potrivit unor responsabili americani, cadavrul lui Ossama Ben Laden, ucis duminică în cursul unei operaţiuni de comando americane în Pakistan, a fost aruncat în mare. Locul şi circumstanţele nu au fost precizate.
Potrivit postului ABC, ben Laden a fost împuşcat în cap, iar apoi a mai primit încă un glonţ, pentru ca trupele speciale să fie sigure că liderul Al Qaida este mort.