BBC: Proiectul adoptat plasează PCRM în afara legii

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind condamnarea crimelor regimului totalitar comunist şi interzicerea folosirii, în scopuri politice, a secerii şi ciocanului a devenit subiectul principal în presa din ţările vecine, dar şi din Rusia.

Publicaţia românească Adevărul scrie că „comuniştii consideră că aceste modificări au un singur scop – de a le distruge formaţiunea”. Publicaţia notează că „liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, i-a atacat pe deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană, spunând că sunt dirijaţi din umbră şi au votat legea la comanda Europei”.

Decizia Legislativului moldovenesc a fost reflectată şi de publicaţia Gândul. „53 de deputaţi din cadrul coaliţiei proeuropene, la putere, au votat pentru aceste propuneri de legi, 7 foşti membri ai PCRM au votat împotrivă, iar alţi doi s-au abţinut, în timp ce deputaţii comunişti, în număr de 36, au părăsit sala în semn de protest”, notează publicaţia.

“Această reglementare afectează direct Partidul Comuniştilor care încă foloseşte secera şi ciocanul şi în cazul în care nu renunţă la acest simbol, riscă să fie desfiinţat”, relatează Radio România Actualități.

Agenţia ucraineană Korrespondent scrie că „Parlamentul Republicii Moldova a condamnat regimul comunist pentru crime împotriva umanităţii, dar şi toate persoanele care au legătură cu aceste atrocităţi”.

„Parlamentul Republicii Moldova a interzis simbolurile comuniste pentru a onora memoria miilor persoane ucise în perioada sovietică. Liderul comunist Vladimir Voronin a declarat că va contesta votul la Curtea Constituţională”, scrie The Associated Press.

„Parlamentul moldovean a votat joi o lege care condamnă "crimele" regimului comunist în această fostă republică sovietică şi o altă lege care interzice simbolurile comuniste, precum secera şi ciocanul”, informează agenția de presă AFP.

„Republica Moldova a interzis secera şi ciocanul”, transmite Vesti.ru. În articolul publicat se menţionează că, pentru utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice, se va aplica o amendă de la 200 până la o mie de dolari. „Pentru utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice vor fi prevăzute şi sancţiuni. Documentul nu interzice cuvântul "comunist", ci simbolurile regimului totalitar”, menţionează Vesti.ru.

„Adoptarea acestor legi înseamnă că Partidul Comuniştilor va fi obligat să-și schimbe simbolul său, secera şi ciocanul”, explică agenția de presă rusă Interfax. „Comuniştii au calificat adoptarea acestor legi drept o "presiune asupra opoziţiei" şi "o încercare de a aduce opoziţia în afara cadrului constituţional al Republicii Moldova", notează agenţia.

„Această hotărâre, practic, plasează Partidul Comuniştilor din Republica Moldova în afara legii, acesta fiind susţinut, potrivit unui studiu sociologic recent Vox Populi, de aproximativ 40% din alegătorii moldoveni”, notează BBC.co.uk/russian.

Potrivit presei ruse, Partidul Comunist din Federaţia Rusă deja şi-a exprimat dezacordul cu decizia Parlamentului moldovean şi urmează să expedieze o scrisoare autorităţilor de la Chişinău.

Amintim că ieri, 12 iului, majoritatea parlamentară a votat proiectul de condamnare a crimelor regimului totalitar comunist. Proiectul prevede şi interzicerea simbolisticii acestui regim.

„Se condamnă regimul totalitar comunist din RSSM care a comis crime împotriva umanității. Se interzice utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova în scopuri politice și de propagandă a simbolurilor regimului comunist (secera și ciocanul, precum și orice suport cu aceste simboluri) și promovarea ideologiilor totalitare”, se arată în proiectul de hotărâre.

"Este de datoria noastră morală să condamnăm crimele regimului comunist totalitar", a declarat preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Proiectul a întrunit votul a 53 de deputaţi din AIE. Comuniştii, socialiştii, precum şi grupul „Mişin” au votat împotrivă.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.