Bătaie cu ouă în Parlamentul Ucrainei

De Vlad Drăghicescu, Medana Weident

Astăzi, la Kiev, deputaţii opoziţiei au protestat vehement în Parlamentul Ucrainei, care dezbătea o posibilă prelungire a acordului privind menţinerea flotei ruse în Ucraina.

Cu 236 de voturi pentru, Parlamentul unicameral de la Kiev, Rada Supremă, a aprobat astăzi controversatul acord cu Moscova care prevede menţinerea flotei ruse în Crimeea. La rândul ei, Duma de stat din Rusia a ratificat acordul cu Ucraina referitor la staţionarea flotei ruse la Marea Neagră în baza din Crimeea până în 2042.

Înainte de votul parlamentului ucrainian, preşedintele Radei, Vladimir Litvin, a fost lovit cu ouă de către deputaţii din opoziţie, iar gărzile sale de corp l-au apărat cu umbrelele, potrivit Kyiv Postiar. Deputaţi din diferite grupuri parlamentare s-au luat şi ei la bătaie, iar o persoană necunoscută a aruncat chiar cu o fumigenă în sala de şedinţe a legislativului.

Scandal general

Scandalul începuse şi afară, unde mai bine de 3000 de susţinători, dar şi opozanţi ai acordului ucrainean cu flota rusă a Mării Negre, se adunaseră atât în faţa Parlamentului, dar şi a Guvernului pentru a manifesta. Forţele de poliţie au încercat să-l aresteze pe unul dintre protestatari pentru disturbarea ordinii publice. Tentativa a fost însă urmată de o ciocnire cu circa 20 de susţinători ai opoziţiei, care protestează împotriva ratificării acordului privind prelungirea contractului de închiriere a bazei navale de la Sevastopol cu încă 25 de ani.

În acest timp, fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, le-a cerut ucrainenilor să se unească împotriva preşedintelui Viktor Ianukovici şi a politicii propuse de acesta, care trebuie presat să organizeze alegeri legislative anticipate, informează Interfax Ucraina. Iulia Timoşenko a descris votul de astăzi din Parlamentul de la Kiew drept "o pagină neagră în istoria Ucrainei". Potrivit fostului premier, majoritatea parlamentarilor "urăsc Ucraina, nu înţeleg valorile ucrainene şi luptă împotriva ţării".

Video mai jos

Scump, scump

Viceministrul rus de externe, Andrei Denisov, a apreciat că noul acord ruso-ucrainean privind flota rusă a Mării Negre îndepărtează posibilitatea unor noi diferende privind gazul în cele două ţări. La fel de încrezător s-a arătat şi ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiukov. Acesta a declarat că flota rusă a Mării Negre reprezintă o garanţie de securitate "atât în Marea Neagră, cât şi în Mediterana". În schimbul staţionării flotei ruse, Kievul ar urma să se bucure de o reducere cu 30% a preţului la gazele naturale importate din Rusia.

Ieri, premierul rus Vladimir Putin aflat la Kiev spunea că preţul închirierii bazei navale de la Sevastopol de către Rusia este exagerat de mare. Moscova a fost totuşi de acord cu el pentru a consolida cooperarea şi încrederea cu Kievul. Conform spuselor lui Putin, Moscova va plăti peste 40 de miliarde de dolari pe o perioadă de 10 ani. "Putem construi mai multe baze cu aceşti bani", spunea ieri premierul rus.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.