Băsescu: România va crește substanțial importurile de vinuri din Republica Moldova

România va crește substanțial importurile de vinuri și alte tipuri de produse agricole din Republica Moldova. O declaraţie în acest sens a fost făcută de şeful statului român, Traian Băsescu, în cadrul unei discuţii telefonice cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.

„Cei doi șefi de stat și-au exprimat voința comună de a impulsiona raporturile politice și economice dintre Republica Moldova și România și de a stimula colaborarea în chestiunile care privesc integrarea europeană a țării noastre”, a spus purtătorul de cuvânt al șefului statului, Vlad Țurcanu.

Potrivit acestuia, preşediintele român a subliniat că va face recomandări în acest sens Guvernului României și societăților comerciale specializate.

Nicolae Timofti a discut despre embargo-ul impus de ruşi şi cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapani Tapiola.

Potrivit lui Vlad Ţurcanu, diplomatul a declarat că orice presiune politică sau economică, din cauza angajamentului față de UE, este inacceptabilă. În semn de sprijin politic, în perioada 1-2 octombrie, la Chișinău vor veni 28 de ambasadori din UE, cu o vizită oficială.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a mai menţionat că Republica Moldova va aprofunda relaţiile cu statele unde deja exportă vin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.