Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a trimis marti, 10 aprilie Parlamentului Romaniei, cererea de reexaminare a Legii privind sprijinul acordat romanilor de pretutindeni.
Potrivit presei romanesti, legea are ca obiect de reglementare drepturile si sprijinul acordat romanilor din afara frontierelor de stat ale Romaniei, precum si trecerea Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni din subordinea Ministerului Afacerilor Externe in subordinea Cancelariei prim-ministrului.
Actul normativ, se arata in cererea de reexaminare, ar trebui sa clarifice institutiile care se ocupa de relatia cu romanii de pretutindeni. Structura existenta a organismelor si organizatiilor guvernamentale care se ocupa de „romanii de pretutindeni” este, in momentul actual, „stufoasa si neclara” in ceea ce priveste atributiile pe care aceste organisme le au in domeniul relatiilor cu romanii de pretutindeni, sustine presedintele roman.
In prezent, exista un Departament pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, un oficiu guvernamental (Oficiul pentru gestionarea relatiilor cu R. Moldova – in cadrul Cancelariei prim-ministrului), 5 directii de specialitate (Directia pentru Romanii din Vecinatate si Balcani; Directia pentru Originarii din Romania, Directia Cooperare cu R. Moldova – in cadrul MAE; Directia Protectia Drepturilor Cetatenilor Romani care Lucreaza in Strainatate – in cadrul Ministerului Muncii, Solidaritatii si Familiei; Directia Romanii din afara tarii – in cadrul Institutului Cultural Roman), un compartiment de specialitate in cadrul Ministerului Educatiei si Cercetarii si un birou pentru cetatenie in cadrul Ministerului Justitiei. // Info-Prim Neo