Băsescu: Agenţie pentru acordarea cetăţeniei române moldovenilor

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, în cadrul întâlnirii cu diplomaţii români, necesitatea înfiinţării unei Agenţii pentru acordarea cetăţeniei române pentru moldovenii care şi-au pierdut-o abuziv, în condiţiile în care structurile desemnate să facă aceste demersuri nu pot face faţă cererilor.

"Nu vreau, într-un moment în care se vorbeşte de reducerea agenţiilor, să vin cu o propunere împotriva sensului pe care Guvernul îl dă reformării statului, dar exprim punctul de vedere în faţa dumneavoastră că ar trebui să creăm rapid o Agenţie pentru acordarea cetăţeniei. Deja este evident că structurile care funcţionează în momentul de faţă pe lângă Ministerul Justiţiei nu pot face faţă numărului mare de solicitări de acordare a cetăţeniei celor care şi-au pierdut cetăţenia abuziv", a susţinut şeful statului în cadrul întâlnirii anuale a diplomaţiei româneşti.

Legat de abordările diplomatice care vizează statul vecin, Băsescu le-a spus ambasadorilor că efortul major trebuie înderptat spre convingerea partenerilor şi aliaţilor europeni ai României că Republica Molodva trebuie aşezată în pachetul Balcanilor de Vest, când vine vorba despre integrarea europeană. "Din acest punct de vedere sunt mai bine de patru ani de insistenţe, este evident că uşor, uşor partenerii europeni încep să înţeleagă şi motivaţiile şi interesele nu numai ale UE, dar şi ale Republicii Moldova de a fi integrată atunci când va fi pregătită pentru Uniunea Europeană", a spus preşedintele, subliniind că "marea eroare care s-ar putea face ar fi să se trateze problema Balcanilor de Vest uitând Molodva".

"Republica Molodva nu poate fi lăsată în pachetul cu Ucraina, care şi ea are aspiraţii europene, ar fi o mare eroare. Diplomaţia românească trebuie să-şi concentreze în continuare eforturile spre această abordare a deschiderii porţii Balcanilor din punct de vedere al accesului în Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Obiectivul legat de Republica Molodva este ca mai devreme sau mai târziu să devină membră a UE", a spus Băsescu.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.