Başcanul Găgăuziei: Traian Băsescu pledează pentru "lichidarea" Republicii Moldova

Başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a apărat vineri dreptul unităţii autonome la referendum, subliniind că susţine statalitatea Republicii Moldova, spre deosebire de preşedintele Traian Băsescu care, în opinia sa, merită se fie declarat persona non grata, potrivit site-ului oficial al UTA Găgăuzia.

"Acţionăm într-un cadru constituţional, nu încălcăm nimic. Avem dreptul să organizăm un referendum consultativ pe teritoriul Găgăuziei", a afirmat Formuzal.

Başcanul a subliniat că "acţiunile noastre sunt în conformitate cu Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, care prevede că regiunea are dreptul la autodeterminare, în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea".

"Pledăm pentru păstrarea statalităţii Republicii Moldova", a declarat Formuzal, în cadrul unei şedinţe cu primarii din regiune, care are o populaţie de aproximativ 155.000 de persoane, dintre care peste 80% sunt găgăuzi (populaţie orotodoxă, de origine turcă).

Formuzal a comentat, de asemenea, decizia Procuraturii Generale a Republicii Moldova de a deschide, la 9 ianuarie, un dosar penal vizând reprezentanţii locali care continuă să facă pregătiri pentru consultarea populară. El a menţionat că în Republica Moldova cauzele penale sunt intentate împotriva celor care susţin "statalitatea" ei, şi nu împotriva persoanelor care pledează pentru desfiinţarea acestui stat. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.