Banca Mondială va acorda 10 mln de dolari pentru susţinerea agriculturii

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova suport financiar în valoare de 10 milioane de dolari pentru susţinerea agriculturii. Acordul privind asistenţa finaciară va fi semnat în cel mai apropiat timp.

Despre aceasta s-a convenit în cadrul întrevederii prim-ministrului desemnat Iurie Leancă cu Qimiao FAN, Director de Ţară al Băncii Mondiale (BM) pentru Belarus, Ucraina şi Republica Moldova. La întrevedere a participat şi directorul Oficiului BM din R. Moldova, Seck Abdoulaye. 

Premierul desemnat a specificat că toate formalităţile privind acordul au fost clarificate, astfel încât acesta va fi semnat foarte curând, iar fermierii vor primi compensaţii pentru pagubele suportate în urma secetei din vara anului 2012.

Un subiect al discuţiei l-a constituit perspectiva de cooperare a Băncii Mondiale cu Republica Moldova în următoarea perioadă. Qimiao FAN a precizat că actuala Strategie de parteneriat cu ţara noastră vizează perioada 2009-2013. Oficialul a menţionat că BM optează pentru elaborarea unei noi strategii de parteneriat pentru următorul ciclu 2014-2017.

„Banca Mondială va continua să acorde asistenţă pentru dezvoltarea Republicii Moldova, iar viitoarea strategie de cooperare o vedem focusată pe trei direcţii-cheie: 1) susţinerea reformelor economice, îmbunătăţirea climatului investiţional, sporirea competitivităţii economice şi perfecţionarea sectorului financiar; 2) promovarea proiectelor sociale, consolidarea capacităţilor umane, a domeniului educaţional şi cel al sănătăţii; 3) asistenţă în domeniul gestionării riscurilor generate de schimbările climatice, care implică şi asistenţa pentru dezvoltarea sectorului agroalimentar.

De asemenea, Qimiao FAN a confirmat disponibilitatea BM de a susţine în continuare reforma administraţiei publice, proiectele ce vizează perfecţionarea managementului finanţelor publice şi multe alte aspecte importante pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.