Badea: Opoziţia a dat dovadă de caracter şi viziune europeană

Declaraţia Senatorului român Viorel Badea, Vicepreşedinte al Comisiei pentru Politică Externă, Senator PD-L pentru românii din Europa şi Asia

Prin asumarea conştientă şi responsabilă a rolului european pe care îl are, opoziţia a mai dat o şansă Europei la Chişinău, într-un moment în care orientarea spre Est a republicii devenise periculos de evidentă. Să sperăm că această şansă va fi fructificată cu ocazia viitoarelor alegeri anticipate de toţi cei care doresc apropierea şi integrarea R. Moldova în comunitatea statelor prospere şi democratice, alături de România.
Forţele democratice de la Chişinău au dat o lecţie de curaj, demnitate şi civism european care trebuie înţeles ca atare în toate capitalele europene, şi nu numai, fie că este vorba de Bucureşti, Bruxelles, Washington sau Moscova.

Autorităţilor de la Bucureşti le revine acum un rol principal în acţiunea de informare şi conştientizare la Bruxelles asupra evoluţiilor reale din vecinătatea Europei. Fac un apel către toate instituţiile politice şi diplomatice de la Bucureşti, publice sau oficiale, pentru a-şi asuma, la cel mai înalt nivel, problema R. Moldova care, în perspectiva alegerilor anticipate, schimbă datele dosarului răsăritean.

De asemenea, felicit presa liberă de la Chişinău pentru curajul şi probitatea de care a dat dovadă până acum şi fac un apel la mass-media de la Bucureşti pentru a relata evenimentele de la Chişinău cu şi mai multă determinare şi de a da un sprijin consistent fraţilor şi colegilor de peste Prut. În acest context, reiterez apelul meu către Televiziunea Română pentru punerea pe post, cât mai grabnic, a unei emisiuni dedicate special R. Moldova, după cum am mai cerut, personal, de două ori Preşedintelui acestei instituţii.

Închei prin a invita cetăţenii R. Moldova şi, în special, tinerii, să participe la vot. De ei depinde viitorul european al republicii! Un apel special de activism politic şi civic se cuvine făcut tinerilor români din Basarabia care studiază la Bucureşti şi care, în perioada alegerilor anticipate, vor fi probabil la casele lor.

Românii din stânga Prutului au acum o nouă şansă în bătălia pentru Europa. Noi, cei din dreapta Prutului, trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca să o fructifice!

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.