Avere la vedere:Încă 13 demnitari şi-au făcut publice declaraţiile de avere

Asociaţia Presei Independente (API) continuă campania „Avere la vedere”, prin care promovează transparenţa averii şi veniturilor demnitarilor de stat. În perioada 2-8 februarie a.c., API a monitorizat în ce măsură este respectat art. 13 al Legii nr. 1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii
demnitari lor de stat , judecători lor, procurorilor, funcţ ionarilor publici ş i a unor persoane cu funcţ ie de conducere, care prevede obligativitatea plasării declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate pe site-urile oficiale.

Astfel, în perioada 2-8 februarie 2011, încă 13 demnitari de stat şi-au scos averea la vedere pe paginile web ale instituţiilor pe care le conduc. Este vorba de:

Directorul general al Serviciului Vamal Tudor Baliţchi –a declarat pe propria răspundere, că a obţinut în perioada anului 2010 un venit de 103 986,16 lei de la locul de muncă şi din alte surse 28 326,43 lei. Tudor BALIŢCHI deţine un imobil în Chişinău, estimat la 1500 lei şi un lot de pămînt pomicol în Vadul lui Vodă estimat la 1239 lei.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Anatolie Şalaru

Ministrul Afacerilor Interne Alexei Roibu – Potrivit documentului, in anul 2010, Alexei Roibu a obtinut la locul de muncă un venit de 145.371.09 lei si din alte surse legale 99.996.00 lei.Dl Alexei Roibu nu detine valori mobiliare, imobiliare si cote de participare in capitalul agentilor economici.

Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa
Ministrul Justiţiei Alexandru Tănase

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov

Viceministra Educaţiei Loretta Handrabura
Viceministrul Tineretului şi Sportului Octavian Bodişteanu

Directorul general al Agenţiei Turismului Ludmila Dumitraş
Preşedintele Parlamentului, preşedinte interimar al RM Marian Lupu
Prim-ministrul R. Moldova Vlad Filat

Procurorul general Valeriu Zubco
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie Ion Muruianu

Până la 1 februarie 2011 (data când a fost relansată campania „Avere la vedere”), şi-au publicat declaraţiile pe site-urile oficiale alţi zece demnitari, lista acestora poate fi văzută la http://api.md/events/14472/index.html

Până în prezent, din cei 21 de membri ai Cabinetului de miniştri, doar zece şi-au făcut publice declaraţiile de avere pe site-urile oficiale. Deocamdată nu şi-au publicat declaraţiile doi dintre viceprim-miniştri, miniştrii Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Mediului, Educaţiei, Culturii, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Sănătăţii, preşedintele Academiei de Ştiinţe şi Guvernatorul UTA Gagauz-Yeri. Din cei 101 de deputaţi, doar speakerul şi-a publicat pe site-ul oficial al Parlamentului declaraţia de venituri şi proprietate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cel târziu până pe 3 martie 2011, şeful statului, deputaţii, membrii Guvernului, preşedintele Curţii Constituţionale, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Procurorul General, preşedintele Curţii de Conturi, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, primarii oraşelor, satelor (comunelor) şi preşedinţii de raioane sunt obligaţi să-şi scoată averile la vedere. Articolul 13 din Legea nr.1264 prevede expres că declaraţiile de avere „se publică anual în mijloacele de informare în masă republicane sau locale, precum şi pe paginile web oficiale: a Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, celorlalte autorităţi ori instituţii publice centrale şi locale”. Prin urmare, Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pentru anul 2010 a şefului statului trebuie plasată pe site-ul Preşedinţiei, a deputaţilor – pe pagina web a Parlamentului, a miniştrilor – pe site-ul Guvernului etc.
 

Săptămânal, API va difuza comunicate de presă, în care va comunica numele demnitarilor şi funcţionarilor care au acceptat să-şi scoată averea la vederea.

Declaraţii publice, dar… confidenţiale
Legea prevede că se publică şi nu constituie informaţie confidenţială doar valoarea
totală a proprietăţii declarate şi lista tuturor bunurilor. „Comisia Centrală de Control (CCC) a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate va publica o parte din informaţiile din declaraţiile de avere, cum ar fi valoarea totală a proprietăţilor şi lista bunurilor în proprietate, dar nu declaraţia integrală. Datele despre venitul anual sau adresa proprietăţilor, sau alte informaţii pot fi date publicităţii numai cu acordul demnitarilor. Legea prevede expres că declaraţiile trebuie să fie publicate pentru anumite categorii de funcţionari cu funcţii de conducere, cum ar fi miniştri, deputaţi etc. Dar, în general, declaraţia integrală poate fi făcută publică numai la dorinţa demnitarului”, a precizat Vadim Enicov, membru al CCC.

În opinia juriştilor, Legea nr. 1264 conţine o mulţime de contradicţii. „Art. 9, alin. 4 prevede că doar judecătorii sunt obligaţi să publice integral pe paginile web declaraţiile

de avere, ceilalţi demnitari, potrivit art.13, vor publica doar valoarea totală a proprietăţilor declarate şi lista tuturor bunurilor. În rest, declaraţia este un act confidenţial. Mai mult, art. 14 prevede că funcţionarii poartă răspundere pentru informaţia difuzată public. O altă absurditate se referă la modelul declaraţiei, unde se menţionează că aceasta este, totuşi, act public, iar art. 6 scrie că declaraţia este un act personal şi confidenţial, ce nu poate fi dat publicităţii. Legea este plină de contradicţii şi demult trebuia modificată şi îmbunătăţită”, susţine Cristina Cojocaru, secretarul Alianţei Anticorupţie.

Din funcţie au plecat, dar declaraţii nu au depus
Legea îi obligă să prezinte declaraţiile cu privire la venituri şi proprietăţi şi pe demnitarii care au demisionat/au fost demişi din funcţiile de conducere sau cărora le-a expirat mandatul funcţiei publice. Am încercat să aflăm numele funcţionarilor care au plecat din funcţii publice dar nu au depus declaraţiile de avere. „Nu este secret numele funcţionarilor care s-au eliberat din funcţie şi nu au depus declaraţiile de avere. Însă acum avem un volum foarte mare de lucru, sunt câteva mii de declaraţii care trebuie verificate…”, astfel şi-a motivat Vadim Enicov refuzul de a ne pune la dispoziţie lista foştilor demnitari care „au uitat” să îndeplinească prevederile legii.

Comisie incompletă
Comisia Centrală de Control (CCC) împreună cu Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC) urmează să verifice declaraţiile depuse de demnitari, pentru ca ulterior CCC să anunţe public o parte din informaţiile conţinute în declaraţii. Până la acest moment, însă, CCC nu a fost constituită în întregime. Parlamentul urmează încă să delege trei reprezentanţi în această comisie, aşa cum a făcut Guvernul şi Preşedinţia. „Probabil, la următoarea şedinţă a Parlamentului, pe 10 februarie, va fi adoptată hotărârea cu privire la delegarea a trei reprezentanţi din partea Parlamentului şi comisia va fi constituită integral. Chiar dacă nu au fost numiţi toţi membrii, comisia colectează declaraţiile, le înregistrează, le verifică. Deşi termenul de depunere a declaraţiilor de avere a expirat, declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate continuă să vină prin poştă”, spune Vadim Enicov.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.