Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu – un documentar senzaţional la Cannes

Cineastul român Andrei Ujică a prezentat la secţiunea oficială a Festivalului de la Cannes, însă în afara competiţiei, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, un documentar despre politicianul comunist care a condus România cu mână de fier din 1965 până la execuţia sa, în 1989.

Strategia lui Ujică este pe atât de simplă, pe cât de avangardistă: un film numai cu imagini de arhivă. Fără narator, fără recreaţii istorice şi fără interviuri. Lucru care nu înseamnă, desigur, că nu există un fir narativ – numai că aici modul de a spune povestea se referă la selecţie şi montaj, consideră publicaţia spaniolă, scrie miercuri cotidianul Publico.

Documentarul surprinde la sfârşit, cu clasicul video amator (un soi de YouTube înainte de YouTube) de la pseudoprocesul militar al lui Ceauşescu şi al soţiei sale. Iar ceea ce urmează este o succesiune cronologică a celor mai importante imagini din ‘domnia’ liderului socialist: de la alegerile din Comitetul Central, la inaugurări, trecând prin mitinguri ori parade militare. O întreagă succesiune de imagini propagandiste oficiale, care se transformă în altceva, în mâinile lui Ujică.

Recomandarea, la acest moment al festivalului, a unui astfel de film poate părea nepotrivită, însă Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu este un film senzaţional – sau o explicaţie despre cum să transformi o hagiografie într-o lecţie de istorie antologică.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.