La Palanca, la „Casa Părintească” (GALERIE FOTO) Aici, eşti primit într-un mod cu totul şi cu totul deosebit. Pentru că se ţine la tradiţia locului, oaspeţilor li se dă dulceaţă de fructe sau pomuşoare şi apă rece.
100 de tineri de pe ambele maluri ale Prutului învaţă, împreună, antreprenoriatul Sub egida Ministerului Economiei, astăzi, 14 iunie, a fost lansat Proiectul „Lead Your Way to Businesses”, care presupune intensificarea şi îmbunătăţi procesul de cooperare transfrontalieră a antreprenoriatului în rândul tinerilor din Republica Moldova şi România.
Consolidați prin interese sau cum văd politicienii moldoveni consolidarea/ OPINIE Ultimele cutremure de pe scena politică de la Chișinău au provocat mai multe discuții și acuzații, inclusiv grave, ce țin de corupere, trădare ș.a. Totuși, în cei 20 de ani de independență toți politicienii de la dreapta la stânga și de sus în jos încearcă să ne convingă că vor să consolideze societatea noastră.
Voronin: Este inutil să vorbim despre democraţie, drepturile omului şi echitate socială De această părere este liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, care a rostit azi în plenul Parlamentului că actuala guvernare este una antistatală şi care nu respectă libertatea de exprimare şi funcţionarea mass-mediei în Republica Moldova.
Comuniştii promit că vor anula toate legile adoptate de AIE Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, promite să anuleze toate legile adoptate de AIE începând cu luna ianuarie 2012, şi asta pentru că atât preşedinţia, cât şi parlamentul nu au legitimitate politică, în viziunea comuniştilor.
Lavrov răspunde lui Clinton cu aceeaşi monedă: SUA livrează tehnică militară în Siria Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a respins acuzaţiile aduse de Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, conform cărora Rusia ar vinde armatei siriene elicoptere militare.
Replica lui Dodon: Voronin nu mai are imunitate la prostie Liderul socialiştilor, Igor Dodon vine cu o replică la adresa lui Vladimir Voronin în urma mai multor declaraţii dure şi acuzaţii lansate ieri seară în cadrul unei emisiuni de la postul TV7.
Surpriză, comuniştii revin în Parlament Deputaţii Partidului Comuniştilor s-au prezentat azi dimineaţă în Parlament după un boicot de cinci luni
Jurnalist din Tiraspol către oamenii din regiunea transnistreană: făceţi-vă acte moldoveneşti, învăţaţi limba română Iniţiativa aparţine portalului de ştiri din regiunea transnistreană, Dniester.ru, care a lansat, cu câteva zile în urmă, rubrică „Să învăţăm limba româna!”.
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator
Ești student/ă? Vino să-l cunoști pe Ex-Lead Designer Netflix și să afli cum te poți angaja în industriile creative
Bagaj pregătit? Destinația: Tbilisi! Achită-ți cumpărăturile cu cardurile Visa de la maib și câștigă o călătorie de neuitat
Nova Poshta a livrat în Moldova un număr record de colete datorită colaborării cu cele mai mari marketplace-uri mondiale