CNA va afla cum au apărut informaţii din dosarul interceptărilor Apariţia în presă a unor procese verbale şi stenograme din dosarul interceptărilor pentru pe jar Centrul Naţional Anticorupţie (CNA). Printr-un comunicat de presă, CNA condamnă astfel de acţiuni şi susţine că sunt de o gravitate foarte mare.
Vlada Delibaltov, moldoveanca pentru care Franţa este o şansă de realizare în cinematografie/ INTERVIU S-a născut în Moldova dar locuieşte de ceva timp departe de casă. A încercat să facă multe aici, dar viaţa i-a luat un alt curs şi valul a dus-o în ţări străine.
Socialiştii vor protesta contra reducerii numărului de primării Socialiştii vor ieşi la proteste dacă autorităţile Republicii Moldova se vor conforma propunerilor FMI de optimizare a primăriilor. Aceştia sunt de părere că respectiva reformă „va produce un cutremur social”. Socialiştii mai consideră că reducerea numărului primăriilor face parte din categoria „reformelor antisociale” implementate de Guvernarea AIE.
Corlăţean: „Nu ne permitem să fim mai deschişi cu Republica Moldova pentru că trebuie să intrăm în spaţiul Schengen“ România nu îşi permite să fie mai deschisă faţă de Republica Moldova, atâta timp cât unele ţări europene se opun aderării ei la spaţiul Schengen. De această părere este ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, iar declaraţiile au fost făcute în cadrul unei intervenții telefonice pentru postul de televiziune Antena 3.
Săptămâna viitoare, la Chişinău va avea loc Forumul Investițional Internațional ,,Invest in Moldova” În perioada 5-6 martie, la Chişinău va avea loc Forumul Investițional Internațional ,,Invest in Moldova”.
Mii de ruşi au protestat ieri la Moscova faţă de adopţia copiilor de către străini Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Moscova, pentru a cere autorităţilor să interzică orice adopţie a copiilor ruşi de către străini şi pentru a cere întoarcerea în Rusia a băiatului adoptat al cărui frate a murit în Texas.
Milițienii transnistreni, deranjați de prezența tricolorului la Corjova/ VIDEO EXCLUSIV Pentru că participanții la războiul de peste Nistru au insistat să arboreze drapelul Republicii Moldova, măcar pentru câteva minute în cimitirul din Corjova, milițienii transnitreni au dat busna nemulțumiți.
Vicol conduce FISC-ul din …închisoare Şeful FISC, Nicolae Vicol, nu a fost suspendat din funcţie de către Ministrul Finanţelor. Aceasta în pofida faptul că pe numele său a fost eliberat un mandate de arest pe 18 februarie.
PD şi PL i-au cerut lui Filat să demisioneze pentru că “încrederea a fost pierdută” Liderul PL, Mihai Ghimpu, dar şi cel al PD, Marian Lupu, afirmă într-o voce că nu există la moment o cale de împăcare în AIE pentru că “încrederea a fost pierdută”- După o întâlnire a liderilor AIE care a avut loc ieri sera, aceştia au declarat că unica soluţie este “varianta zero”, care constă în demisia lui Vlad Filat.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova