De 9 mai, la Chişinău va fi sărbătorită Ziua Europei Ziua de 9 mai a fost declarată Ziua Europei şi va fi sărbătorită la Chişinău anual în Piaţa Marii Adunări Naţionale. O dispoziţie în acest sens a semnată, astăzi, de către primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă.
Cele mai frumoase sate din România au un ghid turistic și cultural Astăzi, de Sfântul Nicolae (stil nou), la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti, a fost lanasat Ghidul turistic și cultural „Cele mai frumoase sate din România”, într-o a doua ediție bilingvă, româno-franceză, revizuită și adăugită.
Ministru: Populația de pe ambele maluri ale Nistrului trebuie să beneficieze de avantaje egale Republica Moldova dorește ca populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului să beneficieze în mod egal de avantajele reformelor şi modernizării promovate în cadrul agendei europene a ţării. Declarația aparține ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, joi, în cadrul celei de-a XX-a reuniuni a Consiliului Ministerial al OSCE, la Kiev.
Preşedintele Parlamentului susţine ideea unui referendum privind denumirea limbii Preşedintele parlamentului Igor Corman susţine ideea unui referendum privind denumirea limbii de stat, pentru a le oferi dreptul cetăţenilor să decidă în această privinţă, dar şi având în vedere faptul că actualul parlament, cu raportul de forţe existent nu va putea să intervină în această privinţă pentru o eventuală modificare a constituţiei.
Lupu vrea referendum în privința limbii de stat Totuși, Lupu recunoaște că limba moldovenească este identică cu limba română. Este aceeași limbă și, precum am declarat și anterior, pe baza dreptului de autoidentificare etnică și culturală, avem două denumiri cu aceeași valoare juridică, a declarat Lupu.
Sediul PL şi Palatul Republicii, vandalizate în această noapte Sediul Partidului Libera a fost vandalizat naoptea trecută. Pe pereţii clădirii au fost lăsate mesaje Eu sînt moldovean! Eu vorbesc în limba moldovenească! Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a condamnat aceste acţiuni şi a declarat că se va adresa la poliţie.
Deputaţii PCRM au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului Comuniștii au părăsit sala de ședințe a Parlamentului. Aceștia s-au arătat vădit deranjați de faptul că deputații din coaliția majoritară nu au dorit formarea unui grup de lucru care să examineze decizia Curții Constituționale cu privire la limba de stat.
În prag de sărbători, asociaţiile moldovenilor din Madrid au lansat campania “O jucărie-o bucurie!” Și în acest an, asociațiile Moldovenilor din Madrid, în colaborare cu Ambasada Republicii Moldova în Regatul Spaniei au lansat campania prin care își propun să aducă bucurie copiilor și familiilor din Republica Moldova, aflaţi în situații dificile.
Deosebirea principală între România şi RM sau despre opoziţia idei – bani/OPINIE Pe 4 decembrie peşedintele PD, Marian Lupu, a avut o întâlnire la FRIŞPA, USM cu studenţii şi profesorii facultăţii.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start