Un locuitor al regiunii transnistrene a fost reţinut de oamenii legii, după ce un tânăr de 22 de ani, din satul Moldoveanca, raionul Fălești, a anunţat Poliţia că persoanele căruia i-a vândut automobilul s-au achitat cu bani falşi.
Astfel, tânărul a povestit că, în seara de 7 spre 8 iunie, trei persoane necunoscute au procurat de la el automobilul de model BMW, cu numere de înmatriculare bulgărești contra sumei de 700 de euro. Ulterior, tânărul a constatat că banii (șapte bancnote a câte 100 de euro fiecare) primiți în schimbul automobilului erau falși.
Ca urmare a investigațiilor efectuate timp de două luni de către poliţişti, la 9 august, a fost reținut unul dintre suspecți de 23 de ani, care s-a dovedit a fi locuitor al regiunii transnistrene.
În cadrul audierilor suspectul si-a recunoscut vina pe deplin, declarând că banii falși au fost procurați de la alte persoane de pe teritoriul Transnistriei. Suspectul a fost arestat pentru 30 de zile.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Persoanele culpabile de asemenea infracțiune se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
Poliția continuă investigarea cazului în scopul identificării tuturor membrilor grupării infracționale şi tragerii acestora la răspundere conform legislației în vigoare.
[youtube id=”-Wyh4Yt-r3Q”]