Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Avertizarea este valabilă începând cu astăzi, 21 august, ora 10:30 şi până marţi, 22 august, ora 17.00.
Astfel, în intervalul menționat se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată. Vântul nord-vestic va prezenta intensificări în rafale de până la 15-20 m/s.
Astăzi temperatura aerului va varia între 27-32 de grade. În schimb, marţi temperatura aerului va scădea. Valorile termice ale aerului se vor situa între 20-25 grade.