Atentat prevenit de ziua independenţei în Ucraina

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Serviciile speciale ucrainene au afirmat recent că au dejucat un atentat ce urma să fie comis la ceremoniile de miercuri ocazionate în cinstea celei de-a 20-a aniversare a independenţei Ucrainei de URSS.

“SBU a arestat trei membri ai unei grupări criminale care intenţionau să comită un atac terorist în timpul celebrării Zilei Independenţei la Kiev şi în suburbii”, a anunţat SBU într-un comunicat, în care se menţionează că cei trei au fost reţinuţi în oraşul Vassilievski, la 40 km sud-est de Kiev.

În timpul percheziţiilor, anchetatorii au descoperit un dispozitiv exploziv a cărui rază de acţiune ar putea depăşi 100 de metri şi ar putea face victime – potrivit SBU, care a confiscat de asemenea şi o sută de pliante cu caracter extremist, transmite Agerpres.

Anunţul serviciilor speciale ucrainene intervine în contextul în care opoziţia din Ucraina a promis manifestaţii ample la 24 august pentru a protesta faţă de procesul intentat fostului premier Iulia Timoşenko, judecată pentru abuz de putere.

Opozanta ucraineană, a cărei încarcerare la începutul lunii august a suscitat critici puternice pe plan internaţional, a denunţat această acţiune ca represalii politice orchestrate de către adversarul său, preşedintele Viktor Ianukovici.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.