Artiști și sponsori generoși pe lista PSRM

Pe lista candidaților la alegerile parlamentare a PSRM se regăsește și unul dintre cei mai mari finanțatori ai partidului – deputatul Corneliu Furculiță. Acesta a finanțat partidul său, dar și pe Igor Dodon, fostul său coleg cu care s-a plimbat pe muntele Athos și pe care l-a susținut în cadrul alegerilor prezidențiale.

În declarația sa de venituri și proprietăți, socialistul scrie că, în anul 2017, ar fi primit 158 de mii de lei. De asemenea, el a primit de la Parlament și indemnizații în valoare totală de 64.772 de lei. Furculiță are două terenuri intravilane cu o suprafață de 0,0538ha și 0,0402ha, în valoare totală de 168 de mii de lei.

Familia deputatului are două apartamente: 67,3 mp și 50,7 mp. În declarația sa de venituri și proprietăți, Furculiță susține că deține un Volkwagen Passat, fabricat în anul 2009, în valoare de peste 225 de mii de lei. Cu toate acestea, membrii familiei deputatului se plimbă cu două autoturisme noi, fabricate în anul 2017. Skoda Kodiaq, în valoare de circa 22 de mii de euro fiecare, pe care Furculiță susține că deține contracte translative de posesie și folosință.

Deputatul este proprietarul PP „Exclusiv Media” SRL – postul de televiziune NTV Moldova și THT Exclusiv, la care Dodon a plătit sute de mii de lei (circa 511.770 de lei) pentru postarea publicității în timpul alegerilor prezidențiale din 2016. Deși este vizibilă imaginea favorabilă în care apare politicianul la aceste posture TV, Dodon, încă în decembrie 2015, când firma „Exclusiv Media” obținea licență de emisie, nega cu vehemență că ar avea vreo legătură cu domeniul media. Aceste posturi și acum îl promovează pe președintele pro-rus.

Silvia Grigore – interpretă și politiciană

Interpreta Silvia Grigore se regăsește la capătul listei candidaților PSRM. Numele Silviei Grigore a apărut alături de cel al lui Igor Dodon în iulie 2014, când interpreta, alături de Olga Ciolacu şi Igor Cuciuc, au concertat la Moscova în cadrul unei întâlniri a lui Igor Dodon, liderul PSRM, cu diaspora moldovenească din capitala rusă. Atunci presa de la Chişinău a scris că Silvia Grigore striga de pe scenă “Trăiască moldovenii!” şi “Igor Dodon! Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova!”.

„Întrecere” cu PDM? Și socialiștii au anunțat candidații

Silvia Grigore este consilieră municipală în Consiliul Municipal al Chișinăului.

Autori: Georgeta Carasiucenco și Tatiana Beghiu

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.