Arestările au continuat: Oleg Brega şi Valeriu Buzu au stat închişi până dimineaţa!

Moldova.ORG — După cum a declarat pentru Moldova.org preşedintele “Hyde Park”, Ghenadie Brega, pe 27 martie, după încheierea manifestaţiilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale, organizatorii au decis să intre într-un local pentru a se încălzi şi a mai discuta puţin. “Pe la 18.30, colegii noştri, vreo zece oameni, au observat că erau urmăriţi de trei maşini şi poliţişti în civil. La intersecţia străzilor Puşkin şi 31 august, s-a apropiat unul în civil şi l-a rugat pe Oleg Brega să-l urmeze la poliţie, nezicându-i de ce-l invinuieşte, după care s-au apropiat mai mulţi. Valeriu Buzu (unul din protestatarii prezenţi) a început a filma scena de reţinere, iar poliţiştii observându-l l-au ridicat şi pe el pe sus. În ciuda strigătelor şi protestelor, băieţii au fost băgaţi în dubiţă şi duşi au fost”, povesteşte Ghenadie Brega. Ei au fost duşi în izolatorul Comisariatului de Politie Buiucani, unde s-au aflat sub arest până pe 28 martie, ora 9.00, când au fost duşi la judecată. “Pedeapsa, pentru nu se ştie care vină, va fi decisă pe 9 aprilie de judecătorul Galina Moscalciuc”, a mai declarat pentru Moldova.org Ghenadie Brega.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.