Apropierea R.Moldova de UE va fi compromisa, daca in acest proces nu va fi implicata intreaga societate

Atata timp cat in procesul de promovare a valorilor europene in R.Moldova vor fi implicati prea putini oficiali si doar o parte a societatii, apropierea tarii noastre de Uniunea Europeana va fi compromisa, considera Directorul reprezentantei Regionale a Fundatiei Friedrich Ebert pentru Ucraina, Belarus si Moldova, Helmut Kurt.

Fundatia Friedrich Ebert, in cooperare cu Ministerul de Externe si al Integrarii Europene a organizat, vineri, la Chisinau, o masa rotunda cu genericul “Integrarea europeana a R.Moldova – cai de realizare: cooperarea moldo-germana la nivelul societatii civile si cel economic”, la care au participat oficiali, oameni de afaceri si reprezentanti de ONG-urilor din R.Moldova si Germania. Directorul reprezentantei Regionale a Fundatiei Friedrich Ebert pentru Ucraina, Belarus si Moldova, Helmut Kurt, a afirmat ca prin organizarea acestei conferinte se urmareste imbunatatirea si extinderea cooperarii economice, culturale, stiintifice, umanitare si civice dintre R.Moldova si Germania.

Totodata, Helmut Kurt a afirmat ca, desi Republica Moldova a castigat o anumita simpatie din partea UE, valorile europene trebuie promovate mult mai activ la nivelul intregii societati, iar declaratiile oficialilor – confirmate prin fapte. “Vor aparea probleme mari in apropierea de UE, daca societatea moldoveneasca isi va pastra mentalitatea sovietica si, in loc sa lucreze in directia europenizarii, va astepta integrarea europeana ca pe rasaritul soarelui”, a spus Kurt. El a mai opinat ca implementarea Planului de Actiuni RM-UE va genera noi probleme, cum ar fi cea de identitate, prin care, de altfel, au trecut toate statele ex-socialiste, care au aderat la UE.

La randul sau, ministrul de Externe, Andrei Stratan, s-a pronuntat pentru intensificarea cooperarii dintre tara noastra si Germania, atat la nivel diplomatic, cat si in domeniul economic. Potrivit reprezentantilor ministerului, R.Moldova doreste sa atraga investititori strategici din Germania pentru transfer de tehnologii moderne, in acest scop pregatindu-se semnarea unui Protocol de Colaborare dintre Ministerul Industriei si Camera de comert si Industrie a Germaniei.//REPORTER.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.