Apele continuă să facă victime. Doi bărbați și-a pierdut viața în lacurile din țară

Doi bărbați s-au înecat la scăldat ieri, 13 august. Primul caz s-a întâmplat în capitală, lacul „Valea Morilor”. Martorii au fost cei care au depistat în apă corpul neînsuflețit al unui bărbat cu vârsta de aproximativ 50 ani. Corpul neînsufleţit al acestuia a fost scos la mal de către salvatori, anunță Serviciul Situații Excepționale.

Într-un alt caz, un bărbat de 38 de ani din satul Brejeni, raionul Sângerei, și-a pierdut viața la scăldat în iazul din apropierea localității. Salvatorii din Sângerei au efectuat lucrări de căutare subacvatică până când condițiile de noapte nu au mai permis continuarea acestora. Lucrările vor continua și astăzi până la recuperarea corpului neînsuflețit.

Organele de drept cercetează circumstanțele acestor cazuri. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează repetat despre pericolul înecului și despre importanța respectării normelor de securitate, pentru evitarea pierderilor de vieți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.