AP OSCE a reafirmat necesitatea retragerii forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova

Adunarea Parlamentară a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE)  a reafirmat, în cadrul  sesiunii anuale curente, necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței Comitetului general al AP OSCE pentru afaceri politice si securitate, unde raportorul General al Comitetului, Kristian Vigenin (Bulgaria) a prezentat Raportul Comitetului si proiectul Rezoluției acestuia. Astfel, au fost dezbătute 25 de amendamente propuse la textul Rezoluției de către delegațiile celor 57 de state participante ale AP OSCE.

Printre acestea au fost votate 3 amendamente cu referire la Republica Moldova prin care s-a reafirmat necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea actualei misiuni de menținere a păcii într-o misiune civilă cu mandat international.

Două amendamente au fost propuse de delegația Parlamentului Republicii Moldova și un amendament de delegația Parlamentului României. Toate au fost acceptate cu o majoritate de voturi. Aprobarea amendamentelor delegației țării noastre au avut la bază efortul comun al delegațiilor parlamentare din  Republica Moldova, România, SUA, Marea Britanie, Georgia și Lituania.

Șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu a menționat că prin susținerea amendamentelor, organizația și-a reconfirmat sprijinul plenar pentru soluționarea diferendului transnistrean cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova. Potrivit lui, textul final al Rezoluției va fi adoptat la ședința plenară a AP OSCE de astăzi,  10 iulie.

Cea de-a 27-a sesiune a AP OSCE are loc în perioada 7 – 11 iulie 2018 și este găzduită de Bundestagul Germaniei. Reuniunea din acest an are genericul ”Implementarea angajamentelor OSCE: rolul parlamentelor”. Din componența delegației conduse de șeful delegației Parlamentului la AP OSCE, Sergiu Sîrbu fac parte deputații Anatolie Gorilă și Ion Casian. Sesiunea anuală a AP OSCE reunește pentru dezbateri peste 300 de parlamentari, reprezentând 57 de țări din America de Nord, Europa și Asia.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.